25 de definiții pentru circumstanță

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. ♦ (Jur.; la pl.) Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. Circumstanțe atenuante. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

circumstanță sf [At: CANTEMIR, IST. 382 / V: ~cons~, ~ție, (înv) țircumstanție / Pl: ~țe / E: ns cf lat circumstantia, fr circonstance] 1 Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen. 2 (Lpl) Totalitate a unor condiții date. 3-4 (Jur; îs) ~țe atenuante (sau agravante) Împrejurări (sau fapte) care reduc sau măresc gravitatea unui fapt. 5-6 (Îljv) De (sau pentru) ~ Ocazional. 7-8 (Prt; îal) Așa ca să fie. 9 (Îs) Măsuri (sau legi) de ~ Dispoziții luate în anumite împrejurări.

CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen; (la pl.) totalitatea unor condiții date. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. – Din lat. circumstantia, fr. circonstance.

CIRCUMSTANȚĂ, circumstanțe, s. f. Împrejurare, fapt, lucru care însoțește ceva sau se petrece în același timp cu ceva; (la pl.) totalitatea unor condiții date. Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61. ◊ (Jur.) Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat. ◊ Loc. adj. și adv. De (sau pentru) circumstanță = pentru o ocazie anumită, fără a fi valabil în mod obiectiv și general.

CIRCUMSTANȚĂ s.f. Împrejurare, particularitate care însoțește un fapt. ♦ Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). ◊ De circumstanță = pentru o ocazie anumită; de formă, de ochii lumii. [< lat. circumstantia < circum – împrejur, stare – a ține, cf. fr. circonstance].

CIRCUMSTANȚĂ s. f. împrejurare în care are loc un fapt. ◊ ocazie, conjunctură. ♦ de ~ = de formă, de ochii lumii. (< fr. circonstance, lat. circumstantia)

CIRCUMSTANȚĂ ~e f. 1) Concurs de împrejurări în care se produce un fenomen; junctură; context. A profita de ~e.~e atenuante (sau agravante) împrejurări în care s-a comis o infracțiune și care, fiind luate în considerație, pot micșora sau, respectiv, mări vina și pedeapsa unui inculpat. De ~ numai pentru o anumită ocazie; de formă. 2) Eveniment particular. [G.-D. circumstanței] /<lat. circumstantia, fr. circonstance

circumstanță f. 1. împrejurare, particularitate ce însoțește un fapt, o știre: circumstanțe atenuante, agravante; 2. situațiune actuală a lucrurilor: trebue luat măsuri după circumstanțe.

*circumstánță f., pl. e (lat. circumstantia, d. circumstare, a sta în prejur). Împrejurare, situațiune, particularitate a lucrurilor saŭ a faptelor: circumstanțe atenuante, agravante, grele.

circonstanță sf vz circumstanță

circonstanție sf vz circumstanță

circumstanție sf vz circumstanță

țirconstanție[1] sf vz circumstanță

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țirconstenție[1] sf vz circumstanță

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țircumstanță[1] sf vz circumstanță

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țircumstanție sf vz circumstanță

țircumștanție[1] sf vz circumstanță

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

circumstanță s. f., g.-d. art. circumstanței; pl. circumstanțe

circumstanță s. f., g.-d. art. circumstanței; pl. circumstanțe

circumstanță s. f., g.-d. art. circumstanței; pl. circumstanțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CIRCUMSTANȚĂ s. 1. v. situație. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

CIRCUMSTANȚĂ s. 1. caz, condiție, conjunctură, ipostază, împrejurare, postură, poziție, situație, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În această ~...) 2. ipostază, împrejurare, moment, ocazie, prilej, situație. (O ~ nimerită.) 3. (la pl.) conjunctură, împrejurări (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CIRCUMSTANȚĂ. Subst. Circumstanță, împrejurare, întîmplare, situație; ocazie, prilej, șansă, moment, moment potrivit, vreme cu prilej (înv. și reg.), moment oportun, oportunitate, conjunctură, ocurență (rar); prilejire (înv.). Mediu, ambianță, context (fig.), atmosferă (fig.), cadru (fig.), condiții. Factor, cauză, mobil. Antecedent, precedent. Eventualitate, probabilitate, posibilitate; întîmplare, halima (fig.), chichion (reg.), accident, incident; peripeție, aventură, hazard. Concurs de împrejurări; circumstanță atenuantă; circumstanță agravantă. Situație dificilă, moment critic, dilemă, alternativă, încurcătură. Postură, poziție, ipostază, stare, condiție. Adj. Întîmplător, fortuit (livr.), incidental, accidental; ocazional, de ocazie, conjunctural (rar), de conjunctură; ocurent (înv.), de circumstanță; contextual, situațional; temporar, trecător, provizoriu, vremelnic, de moment. Oportun, nimerit, potrivit, adecvat, binevenit, favorabil, prielnic, priitor (rar), priincios (pop.). Posibil, probabil, cu putință, eventual. Schimbător, variabil, nestabil, instabil (fig.). Vb. A se întîmpla, a se petrece, a se ivi accidental, a surveni, a ocurge (înv.), a se produce, a avea loc. A fi posibil, a fi probabil. A favoriza, a fi prielnic, a înlesni. A depinde de împrejurări, a fi condiționat, a fi determinat (de împrejurări). A determina, a condiționa, a prilejui, a prileji (înv.), a ocaziona. Adv. De la caz la caz, după cum e cazul; în mod întîmplător, la întîmplare, la (în) voia întîmplării; de ocazie, de circumstanță; după împrejurări, după cum bate vîntul. Eventual, pentru orice eventualitate. V. cauză, întîmplare, posibilitate.

CIRCUMSTANȚE (< fr. circonstance ; lat. circumstantia, de la circumstare, a sta împrejur) Particularități ce însoțesc, preced sau succed un fapt, denumite concomitente, antecedente, succedente. În aprecierea unui fapt, circumstanțele, mai ales în dezbaterile judiciare, au o foarte mare importanță. Ele se deosebesc în atenuante, atunci cînd contribuie la micșorarea gravității faptului, și agravante, cînd contribuie la mărirea gravității acestuia. Circumstanțele implică însăși acțiunea, persoane care au făcut-o, locul și timpul producerii acțiunii, mijloacele folosite, înfăptuirea ei, motivele care au determinat-o și felul în care ea a fost îndeplinită, elemente cuprinse de retori în aceste întrebări: Cine? Ce? Unde? Prin ce mijloace? Pentru ce? În ce chip? Cînd?

Intrare: circumstanță
circumstanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • circumstanță
  • circumstanța
plural
  • circumstanțe
  • circumstanțele
genitiv-dativ singular
  • circumstanțe
  • circumstanței
plural
  • circumstanțe
  • circumstanțelor
vocativ singular
plural
circonstanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țircumstanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țircumstanță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țirconstenție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țirconstanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țircumștanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
circumstanție
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
circonstanță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

circumstanță, circumstanțesubstantiv feminin

  • 1. Împrejurare (particulară) care însoțește o întâmplare, un fapt, o acțiune sau un fenomen. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. Ocazie, conjunctură (favorabilă sau nefavorabilă). DN
    • 1.2. (la) plural Totalitatea unor condiții date. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Circumstanțele politice erau favorabile pentru înțelegerea și înfrățirea popoarelor împilate. GHICA, A. 61. DLRLC
    • 1.3. științe juridice (la) plural Împrejurări privitoare la infracțiunea comisă sau la persoana infractorului, în măsură să determine mărirea sau micșorarea pedepsei. DEX '09
      • format_quote Circumstanțe atenuante. DEX '09
      • 1.3.1. Circumstanță atenuantă = împrejurare care contribuie la micșorarea vinei și la ușurarea pedepsei unui inculpat. DLRLC
      • 1.3.2. Circumstanță agravantă = împrejurare care agravează vina și pedeapsa unui inculpat. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adjectivală locuțiune adverbială De (sau pentru) circumstanță = (care se face, are loc) într-o anumită împrejurare, fără a fi valabil în mod obiectiv și general. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • diferențiere De circumstanță = de formă, de ochii lumii. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.