ciupag sn [At: LB / V: (reg) ~peag / Pl: ~age, (rar) ~uri / E: vsl чипагь] 1 Parte a iei de deasupra brâului Si: ciupăgar (1). 2 (Reg) Bucată de pânză cât o batistă, ce se dă la înmormântare copiilor care duc sfeșnicele, crucea etc Si: ciupăgar (2). 3 (Reg) Ie. 4 Broderie pe pieptul iei. 5 (Înv) Pieptar din stambă subțire cu căptușeală din americă. 6 (Arg; înv) Pălărie (tare). modificată

CIUPAG s. n. (Reg.) Pieptul iei cusut cu flori. – Slav (v. sl. čipagŭ).

ciupag n. pieptarul țărancelor din stambă subțire cu căptușeală de americă neagră și cu alesături roșiatice sau albăstrui. [Slav. ČIPAGŬ].

cĭupág n., pl. e saŭ urĭ (vsl. čipagŭ, pĭeptar; sîrb. čpag, buzunar. V. spangă). Vest. Polcă, surtuc femeĭesc făcut din stofă supțire. Pĭeptu cămășiĭ, partea de la brîŭ la umerĭ. V. stan 2.

ciupeag sn vz ciupag

CIUPAG s. v. scurteicuță.

ciupag s. v. SCURTEICUȚĂ.

ciupag (ciupage), s. n. – 1. Pieptar, vestă. – 2. Ie, bluză tipică din pînză de in, brodată. – 3. Guler de cămașă, guler întors. Sl. čĭpagŭ „buzunar la piept” (Cihac, II, 59; Conev 83), cf. bg. čepak „piept de cămașă”, sb. čpag „buzunar”; totuși cuvîntul este obscur în sl. (Berneker 169). Este puțin probabilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 471, din gr. *ϰύπαξ în loc de ϰυπάς.

ciupag, ciupage, s.n. (reg.) 1. partea iei de la brâu în sus, care are cusături deosebite. 2. bucată de pânză cât o batistă primită de un copil care duce crucea sau sfeșnicul la înmormântare. 3. ie. 4. partea rochiei care îmbracă pieptul și spatele; pieptar, corsaj, mânecar. 5. gulerul cămășii cu flori, al iei. 6. broderie pe pieptul iei.