22 de definiții pentru clătina

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CLĂTINA, clatin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti.

clătina [At: CORESI, EV. 145/16 / V: (reg) clet~, cletena, cletăna / Pzi: clatin, (reg) clătin / E: clăti] 1 vt A mișca. 2-3 vt A (se) mișca puțin, lin într-o parte și într-alta. 4-5 vti (Îe) A ~ capul (sau cu capul, din cap, rar din barbă) A da din cap (sau barbă) de mirare, îndoială etc. 6 vr (Pop; îe) A se ~ (ca) dinții (babei) A fi aproape de sfârșitul vieții. 7 vr (Șfg) A șovăi (în mișcare, în mers). 8 vr A se împletici (de slăbiciune, beție etc.). 9 vt A scutura tare. 10 vt (Fig) A face să șovăie. 11 vr (Fig) A fi într-o situație nesigură (sau critică).

CLĂTINA, clatin, vb. I. 1. Tranz., refl. și intranz. A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și în alta; a (se) legăna; a (se) agita (usor). ◊ Expr. (Tranz.) A clătina capul (sau, intranz., din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). ♦ Fig. A fi într-o situație critică, nesigură. 3. Tranz. și refl. A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. – Din clăti.

CLĂTINA, clatin, vb. I. 1. Tranz. A mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta, a face să se agite (ușor), a legăna. Soarele căzuse, stins și livid, îndărătul aburilor și un vînt rece clătina stuful și trestiile înalte. DUMITRIU, N. 289. Gheorghe îl clătină tare, ca să se deștepte. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. Brazii suspinau Și-a lor crengi le clătinau. ALECSANDRI, P. II 186. Peste deal, peste colină, Este-o creangă de măslină, Suflă vîntul și-o clatină Din vîrf pînă la tulpină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «de») Cînd oi clătina din funie, voi să știți că eu voi fi aice și că doresc să mă trageți afară. SBIERA, P. 84. Și-a dat drumu... în lumea cealaltă... spunîndu-le să scoată leagănul afară cînd va clătina el de frînghie. ȘEZ. II 52. ◊ Expr. A clătina din cap (sau, tranz. capul) = a-și mișca capul într-o parte și în alta, în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. Ion clătină din cap și dădu să iasă. DUMITRIU, V. L. 20. Am clătinat din cap; socoteam că l-am pus în încurcătură. SADOVEANU, N. F. 55. Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina. ALECSANDRI, P. A. 49. Ivan se depărtă clătinînd din cap. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Refl. Frunzișurile vechi... se clătinau numai sub picăturile ploii. DUMITRIU, V. L. 16. Fulgera și bubuia, de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Frunza codrilor nu se clătina și tăcerea neturburată își întinsese pretutindeni nețărmurita ei stăpînire. HOGAȘ, M. N. 165. Ușa... se clătina scîrțîind în vînt. EMINESCU, N. 38. 2. Refl. A șovăi în mers, în mișcare, a se împletici (de slăbiciune, din cauza beției etc.). Se ridicară clătinîndu-se, beți de somn. DUMITRIU, V. L. 87. Am simțit că mă clatin și că nu mai pot să înaintez. SAHIA, N. 58. Se clatină rărite șiruri lungi de bătălie. EMINESCU, O. I 148. ♦ Fig. A șovăi, a ezita. Inimă slabă, așa ca să se clatine... de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, A. 138. ♦ (În regimul capitalist, despre negustori sau case de comerț) A fi într-o situație materială critică, pe cale de a da faliment. A aflat negustorimea că se clatină rău Kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 39. 3. Tranz. A mișca din loc, a urni, a clinti. Puse umărul și clătină bolovanul din loc. – Variante: (învechit și regional) cletina (TEODORESCU, P. P. 414), cletena (ISPIRESCU, L. 88) vb. I.

A CLĂTINA clatin tranz. A face să se clatine. /v. a clăti

A SE CLĂTINA mă clatin intranz. 1) A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se legăna; a se agita; a se cumpăni; a se cutremura. 2) A merge cu pași nesiguri, împleticindu-se (de slăbiciune, de băutură etc.); a șovăi. 3) fig. A nu se putea hotărî; a sta în cumpănă; a șovăi; a ezita; a se foi. /v. a se clăti

clătinà v. 1. a mișca într’o parte și într’alta; vântul clatină frunzele; 2. a da din cap: se depărtă clătinând din cap NEGR.; 3. a sta să cază: trestia se clatină. [Derivat din clăti (cf. sdruncina)].

clátin, a clătiná v. tr. (d. a clăti cu sufixu din a scărpina). Zguduĭ, agit: vîntu clatină frunzele, cutremuru clatină casa. A clătina din cap, a da din cap, a mișca capu în semn de milă, dispreț orĭ neîncredere. V. refl. Mă zguduĭ, mă agit: se clatină șopronu de vifor. – În Munt. cletin, cleatină, să cletine, cletinat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

clătina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. clatin, 2 sg. clatini, 3 clatină; conj. prez. 1 sg. să clatin, 3 să clatine; imper. 2 sg. afirm. clatină

clătina (a ~) vb., ind. prez. 3 clatină; conj. prez. 3 să clatine

clătina vb., ind. prez. 3 sg. clatină; conj. prez. 3 sg. și pl. clatine

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CLĂTINA vb. 1. v. balansa. 2. a (se) mlădia. (Își ~ trupul.) 3. v. bălăbăni. 4. v. împletici. 5. v. cutremura. 6. v. zdruncina. 7. v. zgâlțâi. 8. (fig.) a zdruncina, a zgudui. (Mi-a ~ vechile convingeri.) 9. v. agita. 10. v. flutura. 11. v. clinti. 12. a (se) mișca, (înv. și pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.)

CLĂTINA vb. 1. a (se) balansa, a (se) legăna, a oscila, a pendula, (rar) a bascula, (înv. și reg.) a (se) clăti, (reg.) a (se) dăina, a (se) hîțîna, a (se) hlobăna. (Se ~ într-o parte și în alta.) 2. a (se) mlădia. (Își ~ trupul.) 3. a (se) bălăbăni, a (se) legăna, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) tingăli. (Se ~ clnd merge.) 4. a se împletici, a șovăi, (reg.) a se mătăcăni, a se mătăhăi, a se mătăhăli, a se mătălăi, a se mătănăi. (Omul beat se ~ în mers.) 5. a (se) cutremura, a (se) scutura, a (se) zdruncina, a (se) zgîlțîi, a (se) zgudui, (înv. și reg.) a (se) clăti, (înv.) a (se) smăcina. (Seismul ~ casa din temelii.) 6. a se cutremura, a dîrdîi, a dudui, a tremura, a se zgudui, (Mold. și Transilv.) a durdui, (înv.) a se ridica. (Se ~ pereții.) 7. a hîțîi, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța s-a ~ bine.) 8. a scutura, a zgîlțîi, a zgudui, (pop.) a zgîlțîna, (reg.) a zbiciula, a zblendui, a zgîcina, (Mold.) a zbihui. (Îl ~ zdravăn ca să se scoale.) 9.* (fig.) a zdruncina, a zgudui. (Mi-a ~ vechile convingeri.) 10. a (se) agita, a (se) scutura, a (se) zgudui, (reg.) a (se) clătări, (Mold. și Bucov.) a (se) cobîlțîi. (~ lichidul din eprubetă.) 11. a agita, a fîlfîi, a flutura, (înv. și reg.) a pălăi, a pălălăi, (reg.) a mătăhăi, a mătălăi. (~ batista.) 12. a (se) clinti, a (se) deplasa, a (se) mișca, a (se) muta, a (se) urni, (înv. și pop.) a (se) sminti, (înv. și reg.) a (se) clăti, (Mold. si Transilv.) a (se) vîșca. (N-a putut ~ piatra din locul ei.) 13. a (se) mișca, (înv. și pop.) a (se) muta. (Nu se ~ nici o frunză.)

Intrare: clătina
verb (VT19)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • clătina
  • clătinare
  • clătinat
  • clătinatu‑
  • clătinând
  • clătinându‑
singular plural
  • clatină
  • clătinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • clatin
(să)
  • clatin
  • clătinam
  • clătinai
  • clătinasem
a II-a (tu)
  • clatini
(să)
  • clatini
  • clătinai
  • clătinași
  • clătinaseși
a III-a (el, ea)
  • clatină
(să)
  • clatine
  • clătina
  • clătină
  • clătinase
plural I (noi)
  • clătinăm
(să)
  • clătinăm
  • clătinam
  • clătinarăm
  • clătinaserăm
  • clătinasem
a II-a (voi)
  • clătinați
(să)
  • clătinați
  • clătinați
  • clătinarăți
  • clătinaserăți
  • clătinaseți
a III-a (ei, ele)
  • clatină
(să)
  • clatine
  • clătinau
  • clătina
  • clătinaseră
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cletina
  • cletinare
  • cletinat
  • cletinatu‑
  • cletinând
  • cletinându‑
singular plural
  • cletină
  • cletinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cletin
(să)
  • cletin
  • cletinam
  • cletinai
  • cletinasem
a II-a (tu)
  • cletini
(să)
  • cletini
  • cletinai
  • cletinași
  • cletinaseși
a III-a (el, ea)
  • cletină
(să)
  • cletine
  • cletina
  • cletină
  • cletinase
plural I (noi)
  • cletinăm
(să)
  • cletinăm
  • cletinam
  • cletinarăm
  • cletinaserăm
  • cletinasem
a II-a (voi)
  • cletinați
(să)
  • cletinați
  • cletinați
  • cletinarăți
  • cletinaserăți
  • cletinaseți
a III-a (ei, ele)
  • cletină
(să)
  • cletine
  • cletinau
  • cletina
  • cletinaseră
cletăna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT2)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cletena
  • cletenare
  • cletenat
  • cletenatu‑
  • cletenând
  • cletenându‑
singular plural
  • cletenă
  • cletenați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cleten
(să)
  • cleten
  • cletenam
  • cletenai
  • cletenasem
a II-a (tu)
  • cleteni
(să)
  • cleteni
  • cletenai
  • cletenași
  • cletenaseși
a III-a (el, ea)
  • cletenă
(să)
  • cletene
  • cletena
  • cletenă
  • cletenase
plural I (noi)
  • cletenăm
(să)
  • cletenăm
  • cletenam
  • cletenarăm
  • cletenaserăm
  • cletenasem
a II-a (voi)
  • cletenați
(să)
  • cletenați
  • cletenați
  • cletenarăți
  • cletenaserăți
  • cletenaseți
a III-a (ei, ele)
  • cletenă
(să)
  • cletene
  • cletenau
  • cletena
  • cletenaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

clătina, clatinverb

  • 1. tranzitiv reflexiv intranzitiv A (se) mișca (puțin, lin) într-o parte și într-alta; a (se) legăna; a (se) agita (ușor). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Soarele căzuse, stins și livid, îndărătul aburilor și un vînt rece clătina stuful și trestiile înalte. DUMITRIU, N. 289. DLRLC
    • format_quote Gheorghe îl clătină tare, ca să se deștepte. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. DLRLC
    • format_quote Brazii suspinau Și-a lor crengi le clătinau. ALECSANDRI, P. II 186. DLRLC
    • format_quote Peste deal, peste colină, Este-o creangă de măslină, Suflă vîntul și-o clatină Din vîrf pînă la tulpină. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 252. DLRLC
    • format_quote Cînd oi clătina din funie, voi să știți că eu voi fi aice și că doresc să mă trageți afară. SBIERA, P. 84. DLRLC
    • format_quote Și-a dat drumu... în lumea cealaltă... spunîndu-le să scoată leagănul afară cînd va clătina el de frînghie. ȘEZ. II 52. DLRLC
    • format_quote Frunzișurile vechi... se clătinau numai sub picăturile ploii. DUMITRIU, V. L. 16. DLRLC
    • format_quote Fulgera și bubuia, de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. DLRLC
    • format_quote Frunza codrilor nu se clătina și tăcerea neturburată își întinsese pretutindeni nețărmurita ei stăpînire. HOGAȘ, M. N. 165. DLRLC
    • format_quote Ușa... se clătina scîrțîind în vînt. EMINESCU, N. 38. DLRLC
    • chat_bubble tranzitiv A clătina capul (sau, intranzitiv, din cap) = a-și mișca capul într-o parte și în alta în semn de mirare, de îndoială, de descurajare etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ion clătină din cap și dădu să iasă. DUMITRIU, V. L. 20. DLRLC
      • format_quote Am clătinat din cap; socoteam că l-am pus în încurcătură. SADOVEANU, N. F. 55. DLRLC
      • format_quote Alții, de mirare, Cu mîna la gură capul clătina. ALECSANDRI, P. A. 49. DLRLC
      • format_quote Ivan se depărtă clătinînd din cap. NEGRUZZI, S. I 66. DLRLC
  • 2. reflexiv A șovăi în mers, în mișcare; a se împletici (din cauza slăbiciunii, a beției etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se ridicară clătinîndu-se, beți de somn. DUMITRIU, V. L. 87. DLRLC
    • format_quote Am simțit că mă clatin și că nu mai pot să înaintez. SAHIA, N. 58. DLRLC
    • format_quote Se clatină rărite șiruri lungi de bătălie. EMINESCU, O. I 148. DLRLC
    • 2.1. figurat Ezita, șovăi. DLRLC
      • format_quote Inimă slabă, așa ca să se clatine... de te miri ce, n-avea cuvioasa. VLAHUȚĂ, A. 138. DLRLC
    • 2.2. figurat A fi într-o situație critică, nesigură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A aflat negustorimea că se clatină rău Kir Ianulea. CARAGIALE, O. III 39. DLRLC
  • 3. tranzitiv reflexiv A (se) mișca din loc; a (se) urni, a (se) clinti, a (se) clăti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Puse umărul și clătină bolovanul din loc. DLRLC
etimologie:
  • clăti DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.