cocă¹ sf [At: PANN, P. V. III / V: coacă, coc (Pl: ~uri) sn / E: nct] 1 Aluat (pentru produse de patiserie, de panificație). 2 (Îe) A se face ~ A se îmbăta foarte tare. 3 (Îs) Minte de ~ Prost. 4 Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (hârtie) Si: pap. 5 (Pan; Ban) Diaree.

COCĂ¹ s. f. 1. Aluat. Cocă de făină de grîu. 2. (Rar) Sos gros, pastă (făcută din făină și amestecată cu apa sau zeama de la supă). Ciulamaua, șeful o mînca pe îndelete; învîrtind furculița cu dumicatul în coca moale. PAS, Z. I 269. 3. Pastă cleioasă făcută din făină amestecată cu apă și întrebuințată la lipit (mai ales hîrtie). Spetezele [zmeului] mai adesea se lipesc cu cocă. ISPIRESCU, la TDRG.

COCĂ¹ f. 1) Pastă obținută prin frământarea făinii cu apă și cu diferite adausuri (lapte, zahăr, ouă etc.), din care se prepară produse de panificație sau de patiserie; aluat. 2) Pastă cleioasă preparată din făină și apă folosită la lipit hârtie; pap. ◊ A se face ~ a se îmbăta foarte tare. Minte de ~ minte greoaie. [G.-D. cocii] /Orig. nec.

cocă f. 1. făină, gătită cu apă, de lipit hârtia; 2. aluat deja plămădit pentru facerea pâinii; 3. turtă. [Abstras din coace].

2) cócă f., pl. ĭ (d. coc 2). Munt. ș. a. Pastă de făină fără țaĭcă din care se face azimă orĭ se întrebuințează ca cleĭ. Aluat. Fig. A se face cocă, a se moleși (de ex., de beție).

cocă¹ (aluat, copil) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă¹ (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă (copil, aluat) s. f., g.-d. art. cocăi

cocă, gen. cocăi

COCĂ s. 1. v. aluat. 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hârtie.)

COCĂ s. 1. aluat, (înv.) pielm. (~ de pîine.) 2. lipici, pap, (Mold. și Transilv.) cir, (Transilv., Ban. și Olt.) ciriș. (Cu ~ se lipesc unele obiecte de hîrtie.)

cocă, cocuri, s.n. – (gastr.) Aluat (pentru panificație). – Et. nec. (DEX, MDA); din coace (Șăineanu).

a se face cobză / cocă expr. a se îmbăta foarte tare.