cocaie sf [At: CONV. LIT. Liv 166 / Pl: ~căi / E: pbl mg kakó, vsl коука „cârlig”] 1 (Reg) Lemn strâmb, de care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă. 2 Cobiliță. 3 Lemn pe care se pune popicul, pentru a-l putea bate, în jocul de copii „de-a popicul”. 4 Bucată de lemn care poate fi azvârlită. 5 (Ban) Element din alcătuirea războiului de țesut. 6 (Ban) Parte a piuăi. 7-8 Fier din capătul roților de la ferăstrău sau de la moară.

❍ COCAIE sf. Băn. Trans. Lemn crăcănat înfipt în pămînt, de care se atîrnă căldarea sau ceaunul deasupra focului, cujbă.

cocáĭe f., pl. ăĭ (bg. sîrb. kuka, cîrlig, cinghel. V. coacă). Olt. Cujbă: țeapa în care s’a fript mĭelu și cocaĭa pe care s’a atîtnat căldarea de mămăligă (CL. 1922, 365). V. țăcălie.

COCAIE s. v. cujbă.

cocaie s. v. CUJBĂ.

cocaie, cocăi, s.f. (reg.) 1. lemn strâmb cu care ciobanii atârnă căldarea cu mămăligă; cujbă. 2. cobiliță, coromâslă, cumpănă. 3. bățul folosit în jocul popic. 4. parte a războiului de țesut. 5. parte a pivei de aba.