coincide vi [At: COSTINESCU / P: co-in~ / Pzi: coincid / E: fr coincider] 1 (D. evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan Si: (înv) a coincida (1). 2 (D. evenimente, fenomene etc.) A se produce în același loc Si: (înv) a coincidă (2). 3 A se potrivi întocmai Si: (înv) a coincida (3), (pop) a se brodi, a se nimeri. 4 (D. linii, figuri, suprafețe) A se suprapune perfect Si: (înv) a coincida (1).

COINCIDE, pers. 3 coincide, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente) A se petrece simultan, a se întîmpla, a se produce în același timp. 2. A fi comun, identic cu ceva, a se potrivi bine cu ceva. ♦ (Despre linii și figuri) A se suprapune exact, a se potrivi întocmai. Două figuri egale și simetrice trebuie să coincidă prin suprapunere.

COINCIDE vb. III. intr. 1. A se întîmpla, a se produce simultan, în același timp. 2. A fi la fel, a se potrivi. ♦ (Despre linii, figuri) A se suprapune perfect. [Pron. co-in-, p. i. coincid. / < fr. coincider, cf. it. coincidere < lat. cum – cu, incidere – a cădea pe].

COINCIDE vb. intr. 1. a se întâmpla, a se produce în același timp. 2. a fi identic, a se potrivi; a corespunde întocmai. ◊ (despre linii, figuri) a se suprapune perfect. (< fr. coïncide, lat. coincidere)

A COINCIDE pers. 3 coincide intranz. 1) (despre acțiuni, evenimente, fenomene) A se produce simultan; a avea loc în același timp. 2) (despre scopuri, sarcini etc.) A se potrivi întocmai; a corespunde exact. 3) (despre figuri geometrice) A se suprapune perfect. [Sil. co-in-] /<fr. coïncider, it. coincidere

coincide v. 1. a veni în acelaș timp; 2. Geom. a se suprapune exact.

*coincíd, -cís, a -cíde v. intr. (mlat. coincidere, d. co și incidere, a cădea în. V. incident, cad). Geom. Se zice despre lucrurile care se potrivesc unele cu altele, se confundă exact. Fig. Mă întîmplu în acelașĭ timp, mă clocnesc: evenimentele coincid.

coincide (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. coincide, 3 pl. coincid; conj. prez. 3 să coincidă; ger. coincizând; part. coincis

coincide (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. coincid; conj. prez. 3 să coincidă; ger. coincizând; part. coincis

coincide vb., ind. prez. 3 pl. coincid; conj. prez. 3 sg. și pl. coincidă; ger. coincizând; part. coincis

COINCIDE vb. a se încăleca, a se suprapune. (Orele celor două ședințe ~.)

COINCIDE vb. a se încăleca, a se suprapune. (Orele celor două ședințe ~.)

coincide (coincid, coincis), vb. – A se petrece simultan. Fr. coïncider. Se observă o oscilație în conjug., datorită tendinței de a o asimila cu cea a vb., a cădea, astfel încît se aude uneori să coinciză în loc de să coincidă. Tendința ce pare a se remarca este de a evita conjug. la timpuri trecute. – Der. (din fr.) coincident, adj.; coincidență, s. f.