19 definiții pentru compliment

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. – Din fr. compliment.

compliment1 sn [At: GORJAN, H. I, 104/12 / Pl: ~e / E: fr compliment] 1 Cuvânt de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească de considerație Si: felicitare, (înv) închinăciune, măgulire. 2 (Îlav) Fără ~ Fără gândul de a măguli. 3 (Îal) Sincer. 4 (Lpl) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva, ca expresie a politeții. 5-6 Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos Si: plecăciune.

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. ◊ Loc. adv. Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față, sincer. 2. (La pl.) Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune. – Din fr. compliment.

COMPLIMENT, complimente, s. n. 1. Cuvînt de laudă, măgulitor sau lingușitor, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. Ciocnesc amîndoi cu ea și îi fac urări și complimente de modă veche. PAS, L. I 244. Erei... să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. Fiecare se silește să-ți arunce un compliment. VLAHUȚĂ, O. A. 77. ◊ Loc. adv. Fără compliment (sau complimente) = fără exagerare, fără gînd de a măguli, de-a dreptul, pe față, sincer, limpede. [Gramaticile] unele «raționate», altele «dezvoltate»... trebuie spus fără compliment, îți explică... pînă ce nu se mai înțelege nimica. CREANGĂ, A. 88. Fără multe complimente, [ursul] te ia în brațe. NEGRUZZI, S. I 319. 2. (Numai la pl.) Salutări. Spune-i multe complimente din partea mea.El îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă. NEGRUZZI, S. II 202. ♦ (În legătură cu verbul «a face», astăzi rar) Plecăciune. După ce a făcut un compliment, fetița și-a început poezia. 3. (Rar, ironic) Cadou, plocon. Destul de iritare era trăsura mînăstirii, însă trebuia să încapă în ea și obișnuitele «complimente» dăruite de stăreție musafirilor oficiali. STĂNOIU, C. I. 109. – Pl. și: (învechit) complimentări (G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 60, ALECSANDRI, T. I 66).

COMPLIMENT s.n. 1. Cuvînt (exagerat) de laudă, de măgulire sau de lingușire adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (la pl.) Salutări trimise prin intermediul cuiva. 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; plecăciune, reverență. [Pl. -te. / < fr. compliment, it., sp. complimento].

COMPLIMENT s. n. 1. cuvânt de laudă, de respect adresat cuiva; măgulire, adulare; amabilitate. 2. (pl.) salutări transmise prin intermediul cuiva. 3. înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos; reverență. (< fr. compliment)

COMPLIMENT ~e n. 1) Cuvânt de laudă, de respect, de măgulire la adresa cuiva. A face un ~. 2) la pl. Urări de bine comunicate unei persoane prin cineva. A transmite ~e.Fără ~ fără intenția de a măguli pe cineva. /<fr. compliment

compliment n. cuvânt de felicitare, de amicie, de politeță.

*complimént n., pl. e (fr. compliment, d. it. complimento, adică „împlinire” a uneĭ formalitățĭ de politeță, d. compire, din complire, lat. complére, a împlini, de unde și rom. cumplit). Cuvinte de politeță saŭ de omagiŭ adresate cuĭva: a adresa, a trimete, a primi complimente. Salut, închinăcĭune: ĭ-a făcut un compliment la intrare. V. complement.

*complemént n., pl. e (lat. com-plementum, d. com-plére, a umplea. V. umplu, plin, suplement, complet, plenar, pleonazm). Ceĭa ce adaugĭ unuĭ lucru ca să-l completezĭ (umplutură): complementu uneĭ sume. Gram. Orĭ-ce cuvînt care completează înțelesu altuĭa: complement direct. Geom. Ceĭa ce lipsește unuĭ unghĭ ascuțit ca să egaleze unu drept. – Fals compliment, care înseamnă alt-ceva.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

compliment (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. complimente

compliment (laudă, salutare, plecăciune) s. n., pl. complimente

compliment (cuvânt de măgulire, plecăciune, salut) s. n., pl. complimente

compliment («cuvînt de măgulire»)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

COMPLIMENT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. v. reverență. 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

COMPLIMENT s. 1. flatare, laudă, măgulire. (E sensibil la ~e.) 2. închinăciune, mătanie, plecăciune, ploconeală, reverență, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talîm, (fam. rar) selamlîc. (La întîlnire i-a tras un ~.) 3. (la pl.) salutări (pl.). (Transmite-i ~ din partea mea.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

COMPLIMENT (< fr.compliment < span. complimento, din complir < con alguien, a fi politicos cu cineva) 1 Discurs solemn la adresa unei personalități (ex. discursul ambasadorilor în fața conducătorilor de stat). 2 Mic discurs adresat unei persoane într-o împrejurare solemnă sau fericită a vieții. 3 În trecut, cuvîntarea unui actor adresată publicului, cu prilejul închiderii sau redeschiderii teatrului și în care acesta făcea o dare de seamă a situației trupei, trecea în revistă piesele jucate în răstimpul anului, lăuda piesele în pregătire, elogia pe comedienii dispăruți sau retrași.

Intrare: compliment
compliment substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • compliment
  • complimentul
  • complimentu‑
plural
  • complimente
  • complimentele
genitiv-dativ singular
  • compliment
  • complimentului
plural
  • complimente
  • complimentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

compliment, complimentesubstantiv neutru

  • 1. Cuvânt de laudă, de măgulire, care exprimă o atitudine prietenească, de stimă, de respect sau de considerație. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Ciocnesc amîndoi cu ea și îi fac urări și complimente de modă veche. PAS, L. I 244. DLRLC
    • format_quote Era... să-i înfățișez complimentele și scuzele mele. GALACTION, O. I 233. DLRLC
    • format_quote Fiecare se silește să-ți arunce un compliment. VLAHUȚĂ, O. A. 77. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială Fără compliment = fără exagerare, fără gândul de a măguli; pe față. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Gramaticile] unele «raționate», altele «dezvoltate»... trebuie spus fără compliment, îți explică... pînă ce nu se mai înțelege nimica. CREANGĂ, A. 88. DLRLC
      • format_quote Fără multe complimente, [ursul] te ia în brațe. NEGRUZZI, S. I 319. DLRLC
  • 2. (la) plural Salutări trimise unei persoane prin intermediul cuiva ca expresie a politeții. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Spune-i multe complimente din partea mea. DLRLC
    • format_quote El îți înșiră solii de complimente De la copii, nevastă. NEGRUZZI, S. II 202. DLRLC
  • 3. Înclinare a capului sau a corpului în semn de salut respectuos. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote După ce a făcut un compliment, fetița și-a început poezia. DLRLC
  • 4. rar ironic Cadou, plocon. DLRLC
    • format_quote Destul de mare era trăsura mînăstirii, însă trebuia să încapă în ea și obișnuitele «complimente» dăruite de stăreție musafirilor oficiali. STĂNOIU, C. I. 109. DLRLC
  • comentariu învechit Plural și: complimentări. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.