CONCLUZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei lucrări, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur., la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziune s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

concluzie sf [At: MAIORESCU, D. II, 195 / V: (înv) ~iune / P: ~zi-e / Pl: ~ii / E: fr conclusion, lat conclusio, -onis] 1 Încheiere a unui șir de judecăți Si: concludere. 2 Idee dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. 3 Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 4 Ultima parte a unei expuneri, a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. 5 (Îe) A trage ~ sau ~ia, ~ii(le) A rezuma ideile emise la o dezbatere, arătând consecințele care se impun în urma celor discutate. 6 (Flz) Judecată finală a unui silogism. 7 (Mat) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 8 Dezlegare justă, logică a unei probleme. 9 (Jur; mpl) Expuneri ale părților într-un proces. 10-11 (Jur; îe) A pune ~ii A formula, pe scurt, acuzarea sau apărarea într-un proces. 12 (Lpl) încheiere a unei chestiuni, făcută de o autoritate judiciară sau ministerială.

CONCLUZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gândire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. ♦ Judecată nouă care rezultă din alte judecăți date și al cărei adevăr depinde de adevărul judecăților date. 2. Ultima parte a unei expuneri sau a unei opere, care cuprinde rezultatele finale. ◊ Expr. A trage concluziile = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. 3. (Mat.) Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 4. (Jur.; la pl.) Expunerile părților și ale procurorului într-un proces. ◊ Expr. A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Var.: concluziune s. f.] – Din fr. conclusion, lat. conclusio, -onis.

CONCLUZIE, concluzii, s. f. 1. Încheiere a unui șir de judecăți; gîndire dedusă dintr-o serie de argumente sau constatări. Necesitatea întăririi continue a orînduirii sociale și de stat democrat-populare este una din concluziile cele mat importante pe tare partidul nostru le-a tras din hotărîrile istorice ale celui de al XIX-lea Congres al P.C.U.S. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 32. ♦ Încheiere, ultima partea unei expuneri sau a unei opere. În concluzie, sînt de părere să acceptăm propunerile făcute. ◊ Expr. A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanți în cadrul unei dezbateri și a arăta consecințele care se impun în legătură cu problemele dezbătute. Bădină trăsese concluziile și dăduse fiecărei organizații sarcini concrete și noi. MIHALE, O. 484. 2. Judecată finală a unui silogism. Din două premise negative nu se poate trage nici o concluzie. ♦ (Mat.) Judecată care confirmă datele teoremei pe baza demonstrației. 3. (Mai ales la pl.) încheiere judiciară, ministerială; aviz, propunere. ◊ Expr. A pune concluzii = a) (despre acuzatorul public sau procuror) a formula acuzarea; b) (despre apărător sau avocat) a formula (concis) apărarea; c) (despre judecători, magistrați etc.) a formula sentința. – Pronunțat: -zi-e.

CONCLUZIE s.f. 1. Gîndire, judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau de argumente; încheiere. ♦ Ultima parte a unei expuneri. ◊ A trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere arătînd consecințele care se impun în urma celor discutate. 2. Judecată finală a unui silogism. ♦ Judecată care confirmă datele unei teoreme pe baza demonstrației. 3. (La pl.) Încheiere a unei chestiuni, făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ◊ A pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. [Gen. -iei, var. concluziune s.f. / cf. lat. conclusio, fr. conclusion, it. conclusione].

CONCLUZIE s. f. 1. judecată care rezultă dintr-un șir de constatări sau argumente; încheiere. 2. ultima parte a unei expuneri, a unei opere. ◊ (muz.) ultima secțiune din expoziția unei sonate. ♦ a trage concluzii = a rezuma ideile emise de participanții la o dezbatere. 3. judecată finală a unui silogism. 4. (mat.) parte din enunțul unei teoreme al cărei adevăr se deduce prin demonstrație. 5. (pl.) încheiere a unei chestiuni făcută de o autoritate judiciară sau ministerială; aviz, propunere. ♦ a pune concluzii = a formula pe scurt acuzarea (sau apărarea) într-un proces. (< fr. conclusion, lat. conclusio)

CONCLUZIE ~i f. 1) Consecință dedusă dintr-o serie de argumente sau de constatări; rezultat al unui raționament; deducție. A trage ~a. 2) Parte finală a unei opere sau a unei expuneri, care cuprinde ideile esențiale. ◊ În ~ în încheiere; la sfârșit. [Art. concluzia; G.-D. concluziei; Sil. -zi-e] /<fr. conclusion, lat. conclusio, ~onis

concluziune sf vz concluzie

CONCLUZIUNE s.f. v. concluzie.

concluzi(un)e f. 1. sfârșitul unei a-faceri sau deliberări; 2. rezumatul final al unui discurs sau al unei narațiuni.

*concluziúne f. (lat. con-clúsio, -ónis). Acțiunea de a conclude, încheĭere. Învoială definitivă. Consecŭența unuĭ argument. Pl. În procedură, cererĭ ale părților. Cerere a ministeruluĭ public: a lua concluziunĭ. – Și -úzie.

concluzie (desp. -zi-e) s. f., art. concluzia (desp. -zi-a), g.-d. art. concluziei; pl. concluzii, art. concluziile (desp. -zi-i-)

+concluzie (în ~) (desp. -zi-e) loc. conjcț.

concluzie (-zi-e) s. f., art. concluzia (-zi-a), g.-d. art. concluziei; pl. concluzii, art. concluziile (-zi-i-)

concluzie s. f. (sil. -zi-e), art. concluzia (sil. -zi-a), g.-d. art. concluziei; pl. concluzii, art. concluziile (sil. -zi-i-)

concluzie

CONCLUZIE s. 1. încheiere. (În concluzie, a spus...) 2. v. învățământ.

CONCLUZIE s. 1. încheiere. (În ~, a spus...) 2. învățămînt, învățătură, (fig.) lecție. (A tras ~ care se impunea.)

CONCLUZIE (< fr. conclusion ; lat. conclusio, din concludere, a încheia) 1 În genul juridic, rezumat al unei probleme judiciare. După audierea tuturor aspectelor problemei, a pledoariilor avocaților, președintele tribunalului expune, în rezumat, argumentele aduse de ambele părți, apreciindu-le. 2 Ultima parte a discursului, denumită și perorație (v.)