CONFIRMAȚIE, confirmații, s. f. (În Biserica catolică) Confirmare (2). – Din fr. confirmation.

confirmație sf [At: HAMANGIU, C. C. 292 / P: ~ți-e / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr confirmation] 1-3 Confirmare (1-3). 4 (Înv) Act prin care se confirmă o stare de drept Si: (înv) hrisov. 5 (Îbre) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit la botez.

CONFIRMAȚIE, confirmații, s. f. (La catolici) Ritual oficiat, de obicei, de episcop, menit să întărească, la copiii trecuți de șapte ani, harul primit prin botez. – Din fr. confirmation.

CONFIRMAȚIE s.f. Ritual catolic, oficiat de obicei de un episcop, în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani. ♦ Act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă oficial jurămîntul botezului înainte de împărtășanie. [Gen. -iei. / < fr. confirmation, lat. confirmatio].

CONFIRMAȚIE s. f. 1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit șapte ani. 2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtășanie. (< fr. confirmation, lat. confirmatio)

CONFIRMAȚIE ~i f. 1) v. A CONFIRMA. 2) (la catolici) Ritualul întăririi botezului pentru copiii trecuți de șapte ani. [Art. confirmația; G.-D. confirmației; Sil. -ți-e] /<fr. confirmation, lat. confirmatio, ~onis

confirmațiune sf vz confirmație

confirmați(un)e f. 1. fapta de a confirma; 2. în retorică: partea discursului în care se aduc dovezi pentru cele susținute înainte; 3. una din cele șapte taine ale Bisericii catolice, menită a împărtăși credincioșilor harurile Sf. Spirit.

*confirmațiúne f. (lat. confirmátio, -ónis). Acțiunea de a confirma. Unu din cele șapte mistere ale Bisericiĭ catolice p. a comunica credincioșilor grațiile Sfîntuluĭ Spirit. – Și -áție, dar ob. -áre.

confirmație (înv.) (desp. -ți-e) s. f., art. confirmația (desp. -ți-a), g.-d. art. confirmației; pl. confirmații, art. confirmațiile (desp. -ți-i-)

confirmație (livr.) (-ți-e) s. f., art. confirmația (-ți-a), g.-d. art. confirmației; pl. confirmații, art. confirmațiile (-ți-i-)

confirmație s. f. (sil. -ți-e), art. confirmația (sil. -ți-a), g.-d. art. confirmației; pl. confirmații, art. confirmațiile (sil. -ți-i-)