CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; confruntație. – V. confrunta.

confruntare sf [At: EVID. CONT. 234 / Pl: ~tări / E: confrunta] 1 Punere față în față a două sau a mai multe persoane, pentru a verifica adevărul spuselor lor Si: (nob) confruntație. 2 Punere față în față a două sau mai multe obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara.

CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; comparare. – V. confrunta.

CONFRUNTARE, confruntări, s. f. Acțiunea de a confrunta; punere față în față a două sau mai multe opere, acte, obiecte, fenomene etc. pentru verificare; comparare. Confruntarea plagiatului cu originalul. ▭ Din confruntarea unui material variat se naște o critică ce va avea, mai adesea rezultate folositoare pentru noua traducțiune. ODOBESCU, S. II 365. ◊ (Jur.) Punere față în față, interogare concomitentă a două sau mai multor persoane, în cursul unui proces, spre a se stabili dacă spusele lor concordă. Confruntarea martorilor.

CONFRUNTARE s.f. Acțiunea de a confrunta și rezultatul ei; comparare; confruntație. ♦ (Spec.; jur.) Punere față în față a mai multor persoane pentru a verifica concordanța spuselor lor. [< confrunta].

confruntare s. f., g.-d. art. confruntării; pl. confruntări

confruntare s. f., g.-d. art. confruntării; pl. confruntări

confruntare s. f., g.-d. art. confruntării; pl. confruntări

CONFRUNTARE s. v. comparație.

CONFRUNTARE s. comparare, comparație, paralelă, paralelism. (O ~ între două ființe.)