CONSERVARE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și animale în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament care constă în uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc. a unor produse perisabile (alimente, lemne, piei etc.) pentru a le feri de alterare. – V. conserva.

conservare sf [At: (a. 1817) URICARIUL IV, 301/16 / Pl: ~vări / E: conserva] 1 Tratament la care sunt supuse unele produse perisabile pentru a le feri de alterare (prin uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc.) Si: conservat¹ (1), păstrare. 2 Menajare. 3 (Îs) Instinct de ~ Instinct de apărare pe care îl manifestă omul și animalele în scopul menținerii ființei proprii.

CONSERVARE, conservări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) conserva și rezultatul ei. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare pe care îl manifestă omul și animalele în scopul menținerii ființei proprii. 2. Tratament la care sunt supuse unele produse perisabile pentru a le feri de alterare (uscare, sterilizare, congelare, refrigerare etc.). – V. conserva.

CONSERVARE s. f. Acțiunea de a conserva. 1. Menținere (a alimentelor) în stare nealterată, prin anumite procedee speciale. Conservarea cărnii. 2. (În expr.) Instinct de conservare = instinct de apărare activă (cu dinții, cu ghearele etc.) sau de apărare pasivă (reacție de încremenire în fața primejdiei) pe care îl manifestă omul și animalele în scopul conservării ființei proprii.

CONSERVARE s.f. Acțiunea de a conserva; conservațiune. ◊ Instinct de conservare = instinct de apărare la om și la animale, care are ca scop menținerea ființei proprii. [< conserva].

CONSERVARE s. f. 1. acțiunea de a conserva. ♦ instinct de ~ = instinct de apărare la om și la animale, care are ca scop menținerea ființei proprii. 2. tratament la care sunt supune unele produse perisabile spre a nu se altera. (< conserva)

CONSERVARE ~ări f. v. A CONSERVA. ◊ Instinct de ~ instinct de apărare pe care îl manifestă omul și animalele în scopul menținerii ființei proprii. /v. a conserva

*conservațiúne f. (lat. conservátio, -ónis). Rar. Păstrare. – Și -áție, dar ob. -áre.

conservare s. f., g.-d. art. conservării; pl. conservări

conservare s. f., g.-d. art. conservării; pl. conservări

conservare s. f., g.-d. art. conservării; pl. conservări

CONSERVARE s. 1. păstrare. (~ legumelor pentru iarnă.) 2. v. păstrare.

CONSERVARE s. 1. păstrare. (~ legumelor pentru iarnă.) 2. menținere, păstrare, ținere. (~ în bună stare a ceva.)

UNIUNEA INTERNAȚIONALĂ PENTRU CONSERVAREA NATURII (UICN, IUCN), organizație internațională fondată de UNESCO în 1948, având ca scop promovarea acțiunilor menite să asigure menținerea cadrului natural și a resurselor naturale, atât pentru valoarea lor culturală sau științifică, cât și pentru o susținută bunăstare economică și socială a omenirii. Sub egida UICN se realizează listele roșii sau cărți roșii de plante și animale (care semnalează, pentru fiecare țară sau regiune, speciile periclitate, vulnerabile sau rare). UICN stabilește principiile și normele pentru declararea și managementul ariilor protejate, după care se ghidează organele naționale de decizie. Din 1952 se numește Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii și a Resurselor sale.