considerent sn [At: MAIORESCU, D. I, 92 / V: (iuz) ~rant / Pl: ~e / E: fr considerant] 1-2 Considerație (4-5). 3 Argument logic. 4 (Jur; lpl) Parte dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cuprinzând motivarea hotărârii respective. corectat(ă)

CONSIDERENT, considerente, s. n. Motiv, punct de vedere, argument logic; considerație (1).

CONSIDERENT s.n. 1. Punct de vedere. ♦ Argument logic, motiv. 2. (Jur.; la pl.) Partea dintr-o hotărîre a unui organ de jurisdicție, cuprinzînd motivarea soluției date de acest organ. [Cf. fr. considérant].

CONSIDERENT s. n. 1. punct de vedere; părere. ◊ argument (logic), motiv. 2. (jur.; pl.) partea dintr-o hotărâre a unui organ de jurisdicție cu motivarea soluției date de acest organ. (< fr. considérant)

CONSIDERENT ~e n. 1) Argument logic. 2) Poziție intelectuală; punct de vedere asupra unui lucru sau asupra unei persoane; părere; judecată; opinie. 3) jur. Factor care motivează o decizie a unui organ de jurisdicție. /<fr. considérant

considerant sn vz considerent

considerant n. motiv ce precede dispozitivul unei legi, al unei sentințe.

*consideránt n., pl. e (fr. considérant, îld. -and, lat. considerandus, care trebuĭe să fie considerat; it. -ando). Motivu pe care se întemeĭază și care procede o lege, o sentență. – Maĭ bine ar fi -and. Fals -ent.

considerent s. n., pl. considerente

considerent s. n., pl. considerente

considerent s. n., pl. considerente

CONSIDERENT s. 1. v. părere. 2. v. argument. 3. v. cauză.

CONSIDERENT s. 1. considerație, constatare, idee, observare, observație, opinie, părere, reflecție, reflexie, remarcă. (Citeva ~ asupra...) 2. argument, raționament, (înv.) rezon. (I-a convins cu ~e logice.) 3. cauză, mobil, motiv, pricină, prilej, rațiune, temei, (înv. și pop.) cuvînt, (pop.) noimă, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, sămînță. (~ care poate explica producerea unui fenomen.)