CONTUR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.

contur sn [At: ARISTIA, PLUT. / V: (înv) ~ă sf (din it contorro) ~ru, ~rn / Pl: ~uri și (rar) ~e / E: fr contour] 1 Linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, o figură etc. 2 Reprezentare grafică a unui contur (1).

CONTUR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o parte dintr-o suprafață, p. ext. un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.

CONTUR, contururi, s. n. Linie sau suprafață care mărginește un obiect. V. margine, formă. Întunerecul se infiltra nesimțit în casă și lucrurile luau înfățișări mai rotunde, își pierdeau contururile, se confundau. REBREANU, R. I 245. Figura ei, odată atîta de frumoasă, Învinețită-și pierde conturu-i grațios. MACEDONSKI, O. I 254. ◊ Fig. Tractoare grele, treceți ca ploile fecunde, Striviți trecutul negru sub pasul vostru dur, Nu numai în pămînturi cuțitul vă pătrunde, Ci taie-n viața noastră un luminos contur. DRAGOMIR, P. 42. ♦ Reprezentare. grafică a liniei sau suprafeței care mărginește un obiect. – Pl. și: (rar) conture (GALACTION, O. I 348, EMINESCU, N. 58).

CONTUR s.n. Linie, suprafață care mărginește un corp, un obiect; reprezentare grafică a unei astfel de linii sau suprafețe. [Pl. -uri, -re. / < fr. contour, cf. it. contorno].

CONTUR s. n. 1. linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, un obiect. 2. reprezentare grafică a unei astfel de linii. ◊ (pl.) curbe sinuoase. (< fr. contour)

CONTUR ~uri n. Linie închisă care mărginește o suprafață sau un obiect. ~urile munților. ◊ Hartă de ~ hartă geografică pe care sunt însemnate numai liniile care delimitează uscatul și bazinele de apă. /<fr. contour

contur n. 1. linie ce delimitează un corp; 2. fig. abia conture triste și umbre au rămas EM.

*contúr n., pl. -urĭ și e (fr. contour, d. it. contorno [supt infl. luĭ tour, turn], d. contornare, a contura. V. torn). Linie care delimitează un corp: în ainte de a picta, trebuĭe să facĭ conturu tablouluĭ. Formă: elegantele contururĭ ale căprioareĭ.

contură sf vz contur

conturn sn vz contur

conturu sn vz contur

contur s. n., pl. contururi

contur s. n., pl. contururi

contur s. n., pl. contururi

contur, pl. contururi

contur, -ururi.

CONTUR s. 1. v. profil. 2. v. formă.

CONTUR s. v. circumferință, perimetru.

contur s. v. CIRCUMFERINȚĂ. PERIMETRU.

CONTUR s. 1. profil. (~ al unei piese.) 2. formă, (fig.) relief. (Capătă ~.)