COOPERAȚIE, cooperații, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane, în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia.

cooperație sf [At: GHICA, S. 127 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr coopération] 1 Cooperare (1). 2 Asociere de persoane în întreprinderi cooperatiste (1). 3 (Nob) Cooperativă (3).

COOPERAȚIE, s. f. 1. Cooperare. 2. Asociere, uniune de persoane în întreprinderi cooperatiste (de producție, de consum, de desfacere, de credit, prestări de servicii etc.). – Din fr. coopération, rus. kooperațiia.

COOPERAȚIE s. f. Una dintre formele de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun cu mijloace de producție proprii la același proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele. Forma de muncă în care un număr mare de persoane lucrează una alături de alta și cooperează în mod sistematic în același proces de producție sau în mai multe procese de producție conexe se numește cooperație. MARX, C. I 308. Cooperație simplă = formă premergătoare producției capitaliste, care constă în asocierea mai multor producători pe același loc de producție. Cooperația simplă continuă să fie forma predominantă a acelor ramuri de producție în care capitalul operează pe scară mare, fără ca diviziunea muncii său mașinismul să joace un rol important. MARX, C. I 316. ♦ (În orînduirea socialistă) Organizație de masă în domeniul producției și schimbului de mărfuri creată din inițiativa celor ce muncesc la orașe și sate, cu mijloace materiale și financiare proprii, dar sprijinită și controlată de stat, care îmbină interesele individuale ale milioanelor de mici producători de mărfuri cu interesele generale ale clasei muncitoare, atrăgînd pe calea socialismului pe micii producători de mărfuri, dînd muncii un caracter organizat, planificat, socialist (prin socializarea mijloacelor de producție), înlesnind schimbul de produse dintre oraș și sat și fiind unul dintre mijloacele cele mai importante pentru construirea socialismului. Cooperație de consum și desfacere. Cooperație de producție. ▭ Alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare ia forma colaborării dintre sat și oraș, îndreptată împotriva capitaliștilor. Alianța are drept scop aprovizionarea reciprocii a oamenilor muncii de la orașe și sate și atragerea masei țărănimii la construcția socialismului, în primul rînd prin cooperație. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 449. Importanța principală a cooperației în condițiile actuale stă în faptul că ea îmbină interesele particidare ale milioanelor de țărani săraci și mijlocași cu interesele generale ale clasei muncitoare, creînd premisele ca țărănimea muncitoare să facă mai lesne pașii pe drumul socialismului. REZ. HOT. I 97. Cooperația este un instrument de luptă în mîinile clasei muncitoare și ale țărănimii muncitoare pentru îngrădirea posibilității chiaburimii de a exploata și specula țărănimea muncitoare, pentru îngrădirea și eliminarea comerțului privat, o pîrghie principală a întăririi alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și a transformării socialiste a agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2655.

COOPERAȚIE s.f. 1. Formă de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun la același proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele. ♦ (În orînduirea socialistă) Asociere a oamenilor muncii în întreprinderi cooperatiste de producție sau de aprovizionare și desfacere. 2. Cooperare. [Gen. -iei, var. cooperațiune s.f. / cf. fr. coopération, it. cooperazione].

COOPERAȚIE s. f. 1. cooperare. ◊ formă de organizare a muncii în care mai multe persoane participă în comun, cu mijloace de producție proprii, la același proces de muncă sau la diverse procese ale muncii legate între ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr. coopération)

COOPERAȚIE ~i f. Formă de organizare colectivă a muncii; sistem cooperativ. [Art. cooperația; G.-D. cooperației; Sil. -ți-e] /<fr. coopération

COOPERAȚIUNE s.f. v. cooperație.

*cooperațiúne f. (lat. cooperátio, -ónis). Acțiunea de a coopera. – Și -áție și -are.

cooperație (desp. -ți-e) s. f., art. cooperația (desp. -ți-a), g.-d. art. cooperației; pl. cooperații, art. cooperațiile (desp. -ți-i-)

cooperație (-ți-e) s. f., art. cooperația (-ți-a), g.-d. art. cooperației; pl. cooperații, art. cooperațiile (-ți-i-)

cooperație s. f. (sil. co-o-) → operație

cooperație (o-o)

COOPERAȚIE s. v. colaborare.

COOPERAȚIE s. colaborare, conlucrare, cooperare. (~ perfectă între părți.)