copac sm [At: (a. 1625) GCR 70/6 / V: (reg) ~aci / Pl: ~aci / E: cf alb kopac] 1 (Bot) Plantă cu trunchiul lemnos și înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanță oarecare de sol, formând o coroană Si: arbore, pom. 2 (Iuz) Împărțire aproximativă a distanței parcurse (aparent) de soare pe cer. 3 (Bot; reg; îc) ~aci-de-plămâni Mușchiul fagului. 4 (Reg) Stejar. 5 Arbore înalt, gros și uscat. 6 Trunchi de fag sau de stejar foarte gros.

COPAC, copaci, s. m. Plantă vivace cu trunchiul lemnos și înalt, ale cărei crengi se ramifică la o distanță oarecare de sol, formînd o coroană; arbore. În vremea aceasta, zăvoiul prinse a se îndesi; pe ici, pe colo, se ridicau copaci groși și voinici. SADOVEANU, O. I 62. Copacii înmuguriți parcă lăcrămau de bucurie. BUJOR, S. 111. Cum ajunge în pădure, chitește un copac care era mai mare și trage carul lîngă el. CREANGĂ, P. 46. Din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește. EMINESCU, O. I 142. ◊ (Poetic) Copacii somnoroși ne cheamă, S-acopere iubirea noastră Sub parfumata lor maramă. VLAHUȚĂ, O. A. I 75. – Variantă: (regional) copaci (EMINESCU, N. 51, HASDEU, R. V. 45, RUSSO, O. 31) s. m.

COPAC ~ci m. Plantă lemnoasă cu tulpina înaltă și coroana formată din crengi; arbore. /Cuv. autoht.

copác și (maĭ rar) copacĭ m., pl. cĭ (alb. kopač, buturugă. D. rom. vine ung. kopács, tufă. Sing. rom. s’a format din pl., ca și la papuc). Arbore, plantă mare cu ramurĭ lemnoase (ca stejaru). S’a suit scroafa’n copac, s’a boĭerit ghĭorlanu, a scos coarne, face lux.

cheasc sn [At: CHEST. V, 150 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Copac.

copaci sm vz copac

copaciu m. arbore (care nu dă roade). [Albanez KOPAČ, buștean].

copac s. m., pl. copaci

copac s. m., pl. copaci

copac s. m., pl. copaci

copac, -ci.

COPAC s. v. arbore.

COPAC s. (BOT.) arbore, pom, (înv. și pop.) lemn. (Un ~ falnic.)

copac (copaci), s. m. – Arbore. – Var. (înv.) copaci. Mr., megl. cupaci, istr. copaț „desiș, hățiș”. Origine îndoielnică. Probabil în legătură cu cuvintele următoare, și cu sl. kopati, kopajǫ, „a excava, a goli”, cf. bg. kopačĭ „genist”, calabr. copano „trunchi de copac gol pe dinăuntru”. În acest caz, forma primitivă ar fi copaci, forma actuală fiind un sing. analogic; primul sens a fost probabil acela de „trunchi”, ca în alb. kopač sau în calabr. Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu suf. de folosire sau aptitudine -aci, ca în trăgaci, stîngaci, cîrmaci, etc., iar sensul său ar fi acela de „trunchi gol pe dinăuntru” sau de „trunchi de scobit, de făcut albii”. Pentru relația semantică între noțiunea de „trunchi” și de „golit”, cf. și cele două sensuri ale sp. tueco. În general se consideră că rom. este împrumut din alb. (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); însă această soluție este evident insuficientă. Alții se gîndesc la o rădăcină autohtonă (Miklosich, Slaw. Elem., 10). – Der. copăcel, s. m. (arbust; balsamină, Impatiens balsamine); copăcărie, s. f. (arboret, crîng). Din rom. provin rut. kopač (Capidan, Raporturile, 526), mag. kopacs „tufiș” (Candrea, Elemente, 406; Edelspacher 17) și probabil alb.

Den Wald vor lauter Bäumen nicht sehen (germ. „Din cauza copacilor nu vezi pădurea”) – Expresia e cunoscută și precisă. Mai puțin precis și cunoscut este faptul dacă ea a fost premergătoare vestitului vers din Musarion (vol. 2) al poetului german Christoph Wieland (1733 – 1813): „Den Wald vor lauter Bäumen nicht sehen”, sau dacă acest vers a devenit proverb. Se aplică acelora care se pierd în detalii, uitînd din această cauză întregul, adică nu au o vedere de ansamblu asupra unei situații, asupra unei lucrări. LIT.

a nu vedea pădurea din cauza / din pricina copacilor expr. a da o importanță exagerată detaliilor în detrimentul ansamblului.