CROMATICĂ s. f. 1. Arta preparării și folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori; colorit. Cromatica unui tablou.

CROMATICĂ s.f. 1. Arta preparării și întrebuințării culorilor. 2. Ansamblul culorilor unei picturi, al unui mozaic etc.; colorit. [< fr. chromatique, cf. gr. chromatikos < chroma – culoare].

CROMATICĂ f. 1) Arta de a prepara și a întrebuința culorile. 2) Ansamblul culorilor unui tablou sau obiect; colorit. /<fr. chromatique

cromatică f. varietatea colorilor și a nuanțelor ce întrebuințau boiangii (industrie odinioară mai înfloritoare) și care s’a păstrat astăzi în hainele țărănești, ale căror colori difer după localități: cromatica poporului român.

cromatic, ~ă [At: DA ms / Pl: ~ici, ~ice / E: fr chromatique] 1-2 a Care se referă la culori sau la colorit. 3 a (Fiz; îs) Aberație ~ă Defect al imaginilor obținute prin lentile constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor. 4 a (Muz; îs) Gamă ~ă Gamă (1) de semitonuri. 5 a (Muz; îs) Interval ~ Interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire, unul fiind alterat. 6 sf Arta preparării și folosirii culorilor. 7 sf Colorit.

CROMATIC, -Ă I. adj. 1. referitor la culori, la colorit. 2. (muz.) gamă ~ă = gamă formată dintr-o serie de semitonuri; interval ~ = interval din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. s. f. 1. arta preparării și întrebuințării culorilor. 2. ansamblul culorilor unei picturi, ale unui mozaic etc.; colorit. (< fr. chromatique)

*cromátic, -ă adj. (vgr. hromatikós, d. hróma, coloare). Fiz. Relativ la colorĭ și nuanțele lor. Muz. Gamă cromatică, compusă din semitonuri. V. diatonic). S. f., pl. ĭ saŭ e. Știința colorilor.

cromatică s. f., g.-d. art. cromaticii

cromatică s. f., g.-d. art. cromaticii

cromatică s. f., g.-d. art. cromaticii

CROMATICĂ s. (PICT.) colorit, (fig.) paletă. (~ unui tablou.)

CROMATICĂ s. (PICT.) colorit, (fig.) paletă. (~ unui tablou.)