CTITOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care ctitorește o biserică sau o mănăstire; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ.

ctitor, ~ă smf [At: (a. 1610) GCR I, 44 / V: (înv) ti~, ~tur / Pl: ~ri, ~re / E: vsl ктиторъ] 1 Persoană care suportă sau contribuie, în parte, la cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea cu odoare a unei biserici sau mănăstiri Si: fundator. 2 (Trs; Mun; imp) Epitrop. 3 (Trs; îf titor) Tutore. 4 (Reg; îf titor) Ziua următoare celei onomastice. 5 (Pex) Fondator al unei asociații, instituții etc.

CTITOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă în total sau în parte cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea unei biserici sau a unei mănăstiri; p. ext. fondator al unei instituții, asociații etc. – Din sl. ktitorŭ.

CTITOR, -Ă, ctitori, -e, s. m. și f. Persoană care suportă (sau contribuie la) cheltuielile pentru ridicarea și înzestrarea unei biserici sau mănăstiri; fondator de biserici sau de mănăstiri; p. ext. întemeietor al unei instituții, organizații, asociații etc. Ctitori de așezăminte. EMINESCU, O. I 150. Radu Racoviță vel-logofăt, cu a hă soție Maria, ctitori. NEGRUZZI, S. I 314. – Variantă: (regional) titor, -ă (SLAVICI, N. I 49) s. m. și f.

CTITOR ~i m. 1) Persoană care suportă cheltuielile pentru ridicarea unui locaș sfânt. 2) fig. Fondator al unei instituții, asociații. /<sl. ktitoru

ctitor m. 1. întemeietor de locașe sfinte; 2. epitrop de biserică. [Gr. mod.].

ctítor m. (vsl. rus. ktitorŭ, d. mgr. ktitor, d. ktizo, fundez). Vechĭ. Fundator, întemeĭetor. Munt. Trans. Epitrop de biserică.

ctitur sm vz ctitor

titor sm vz ctitor

TITOR s. m. v. ctitor.

ctitor s. m., pl. ctitori

ctitor s. m., pl. ctitori

ctitor s. m., pl. ctitori

ctitor (ctitori), s. m. – Fondator, persoană care construiește și înzestrează o biserică. – 2. Fondator, organizator. – 3. (Trans. și Munt.) Econom, curator al unei biserici. – 4. (Trans., înv.) Tutore. Gr. ϰτίτωρ, în parte prin intermediul sl. ktitorĭ, cf. Vasmer, Gr., 65 și 85. – Der. ctitoră, s. f. (fondatoare); ctitori, vb. (a funda); ctitorie, s. f. (fondare); ctitoricesc, adj. (de fondare); ctitornicie, s. f. (fundație; pisanie).

CTITOR s. v. fondator.

CTITOR s. fondator, întemeietor, (înv.) așezător, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui așezămînt.)