CUB, (1,2) cuburi, s. n., (3) cubi, adj. 1. S. n. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. ♦ (Mat.) Puterea a treia a unui număr sau a unei mărimi.^[1] 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. 3. Adj. (În sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.). – Din fr. cube, lat. cubus.

cub [At: C. PETRESCU, R. DR. 94 / Pl: ~uri / E: fr cube, lat cubus] 1 sn Corp geometric cu șase fețe pătrate egale. 2 sn (Pex) Obiect cu formă de cub (1). 3 sn (Mat) Produs al unui număr înmulțit prin pătratul său. 4-5 a (Îs) metru ~, centimetru ~ Unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui cub (2) cu latura de un metru, (centimetru etc.).

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. ♦ (Adjectival; în sintagma) Metru (sau decimetru, centimetru etc.) cub = unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică, având latura egală cu un metru (sau cu un decimetru etc.) – Din fr. cube, lat. cubus.

CUB, cuburi, s. n. 1. Corp geometria cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. Produs al înmulțirii unui număr cu sine însuși de două ori. Cubul lui 5 este 125. ◊ (Adjectival, în expr.) Metru cub (sau centimetru cub etc.) = unitate de măsură pentru volume, egală cu a unui solid cubic avînd latura de dimensiunea liniară respectivă.

CUB s. n. 1. corp geometric cu șase fețe pătrate, egale între ele. 2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice). ◊ (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) cub = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă. (< fr. cube, lat. cubus)

CUB² ~i adj.: Metru (sau centimetru, decimetru etc.) ~ unitate de măsură pentru volume, egală cu volumul unui corp de formă cubică având latura cât dimensiunea liniară respectivă. /<fr. cube, lat. cubus

cub n., pl. urĭ, și maĭ rar m. (lat. cubus, d. vgr. kýbos, cub). Geom. Corp solid cu șase fețe patrate egale: volumu unuĭ cub e egal cu lungimea uneĭ laturĭ a luĭ înmulțite de treĭ orĭ cu ĭa. Aritm. Cubu unuĭ număr saŭ un număr la cub, acest număr înmulțit de treĭ orĭ cu el singur: 27 e cubu lui 3. Zar de joc, fiind-că are formă de cub. Adj. m. Metru cub, metru cubic: doĭ metri cubĭ de nisip.

cub¹ adj. m. (centimetru ~), pl. cubi; simb. ³; (centimetru cub abr. cc, simb. c³)

cub¹ adj. m., pl. cubi; simb. ³

cub adj. m., pl. cubi