CUMINECĂTURĂ, cuminecături, s. f. (În religia creștină) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.

cuminecătură sf [At: CORESI, EV. 30/23 / V: (înv) ~men~, ~nic~ / Pl: ~ri / E: cumineca + -ătură] 1 (Îrc) Ritul care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea, de către credincioși, a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și al trupului lui Hristos Si: euharistie, împărtășire, grijire. 2 (Ccr) Vinul și pâinea care se dau la cuminecătură (1).

CUMINECĂTURĂ, CUMINICĂTURĂ (pl. -turi) sf. ⛪ 1 Faptul de a (se) cumineca ¶ 2 Împărtășenie, împărtășirea cu trupul și sîngele Mîntuitorului, sub forma pîinii și a vinului, care constituie una din cele șapte taine ale bisericii creștine: preoții carii cuminecă pe creștini cu sfînta cuminecătură să nu ia nici să ceară plată (PRV.-MB.).

CUMINECĂTURĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Ritual care constituie una dintre cele șapte taine și care constă în gustarea de către credincioși a vinului și a pâinii sfințite de preot, simbol al sângelui și trupului lui Hristos; euharistie, împărtășanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul și pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.

CUMINECĂTURĂ, cuminecături, s. f. (În practicile religiei creștine) Taină care constă din gustarea de către credincioși a vinului și pîinii sfințite de preot, simbolizînd sîngele și trupul lui Hristos; împărtășire, grijanie. Vinul și pîinea care servesc în acest scop; împărtășanie.

CUMINECĂTURĂ ~i f. 1) Ritual creștin care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și a vinului sfințite de preot, simbolizând trupul și sângele lui Isus Hristos; împărtășanie; grijanie. 2) Vinul și pâinea sfințite în acest scop; împărtășanie. /a cuminica + suf. ~ătură

cuminecătură f. una din cele șapte taine ale Bisericii creștine: împărtășirea creștinilor cu trupul și sângele lui Hristos, sub forma pâinii și a vinului.

cuminecătúră f., pl. ĭ (d. cuminec). Vechĭ. Împărtășanie, grijanie, unu din cele șapte mistere ale bisericiĭ creștineștĭ care, supt forma pîniĭ și a vinuluĭ, reprezentă corpu și sîngele luĭ Hristos.

cuminicătură sf vz cumenecătură block

cuminecătură s. f., g.-d. art. cuminecăturii; pl. cuminecături

cuminecătură s. f., g.-d. art. cuminecăturii; pl. cuminecături

cuminecătură s. f., g.-d. art. cuminecăturii; pl. cuminecături

CUMINECĂTURĂ s. v. împărtășanie.

CUMINECĂTURĂ s. (BIS.) cuminecare, euharistie, împărtășanie, împărtășire, împărtășit, (la catolici) sacrament, (înv. și pop.) grijanie, grijire, pricestanie. (Taina ~.)

cuminecătúră, cuminecături, s.f. Ritual religios care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și vinului, după ce în prealabil enoriașul s-a spovedit; euharistie, împărtășanie, grijanie: „După slujba (de Bobotează) credincioșii să pun în rând și sărută crucea și ieu adesmă și duc acasă. Îi cuminecătură pă jumătate” (Bilțiu, 2009: 186; vol. II). – Din cumineca + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).

cuminecătură, cuminecături, s.f. – (bis.) Ritual religios care constă în gustarea de către credincioși a pâinii și vinului, după ce în prealabil enoriașul s-a spovedit; euharistie, împărtășanie, grijanie. – Din cumineca + suf. -ătură (Scriban, DEX, MDA).