cuvenit, ~ă a [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / Pl: ~iți, ~e / E: cuveni] 1 Care (îi) revine cuiva de drept Cf cuveni (1). 2 (Înv) Meritat. 3 (Îvr) Convenit. 4 Potrivit.

CUVENIT, -Ă, cuveniți, -te, adj. Corespunzător, potrivit. Guvernul a luat măsurile cuvenite. ▭ Sătenii duc pe leneș la locul cuvenit. CREANGĂ, P. 332.

cuvenít, -ă adj. Care se cuvine, care datorește: plata cuvenită. Care se cade, care trebuĭe: a spus fie-căruĭa vorba cuvenită.

cuvín, -venít, a se -ení v. refl. (cu și vin saŭ lat. con-venire; it. convenire, fr. sp. convenir, pg. convir. Uzitat numaĭ la pers. III sing. și pl.). Se datorește: mi se cuvine un franc, aceștĭ francĭ ți se cuvin ție. Trebuĭe, se cade: nu se cuvine să rîzĭ de el, se cuvine ca el să plătească. Vechĭ. Se aseamănă (convine).

cuvenit adj. m., pl. cuveniți; f. sg. cuvenită, pl. cuvenite

CUVENIT adj. 1. v. nimerit. 2. v. trebuincios. 3. datorit. (Respectul ~ cuiva.) 4. v. meritat.

CUVENIT adj. 1. adecvat, conform, convenabil, corespunzător, indicat, nimerit, oportun, potrivit, recomandabil, recomandat, (livr.) pertinent, (înv.) cuviincios, răspunzător, (fig.) sănătos. (Soluția ~ ar fi să...) 2. cerut, necesar, trebuincios, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A făcut toate cele ~.) 3. datorit. (Respectul ~ cuiva.) 4. meritat, (înv.) cuviincios. (A primit pedeapsa ~.)