20 de definiții pentru cârlig

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÂRLIG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. – Cf. bg. kărlik.

cârlig sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/12 / V: căr~ / Pl: ~ige, (îvp) ~igi / E: cf bg кирли] 1 Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. 2 (Îlv) A se face ~ A se strâmba. 3 (Îal) A se ghemui. 4 (Îe) A pune ~ într-o acțiune A încurca treaba Si: a pune bețe-n roate. 5 (Îe) A se pune în ~ige A face cauză comună. 6 (Îe) A fi în ~ige cu cineva A fi în strânsă prietenie cu cineva. 7 (Fig; lpl) Răutate. 8 (Îcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 10 Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 11 Undiță mare și groasă de fier sau de oțel, foarte bine ascuțită la vârf. 12 Încuietoare la o ușă, la o poartă etc. în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 13 Andrea. 14 Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 15 Parte a copcii1 (1) care se agață în inelul metalic. 16 (Reg) Căprior. 17 (Pop) Cârjă (9). 18 (Pop) Parte a plugului țărănesc nedefinită mai îndeaproape. 19 (Pop) Componentă a saniei sau carului. 20 (Înv) Ancoră. 21 Cuiul de care se prinde vâsla de luntre Si: strapazan. 22 Bâtă ciobănească adusă puțin la un capăt (care servește și ca armă) Si: cârjă (1). 23 (Îvp) Sceptru. 24 (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. 25 (Bot; îc) ~ul-ciobanului Plantă sălbatică nedefinită mai îndeaproape. 26 Motiv ornamental de forma unui cârlig (1), făcut pe cojoace țărănești sau pe ouă încondeiate. 27 Semn făcut în urechea oii Si: clenci, preducea. 28 Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 29 Figură de dans țărănesc care constă în împletirea picioarelor. 30 (Fig) Afacere tăinuită. 31 (Fig) Legături ascunse Si: complicitate. 32 (Îe) A avea ~ la (sau pentru) cineva A simpatiza pe cineva. 33 (Fam) Subterfugiu.

CÂRLIG, cârlige, s. n. 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. ◊ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână. 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mlădiță sau cârcel de viță de vie. – Cf. kărlik.

CÂRLIG ~ge n. 1) Piesă de metal îndoită la un capăt, care servește pentru a atârna, a prinde sau a agăța un obiect. 2) Parte componentă a undiței, având forma unui ac îndoit, în care se pune momeala. 3) Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură; croșetă; igliță. 4) Prăjină încovoiată la un capăt, cu ajutorul căreia se scoate căldarea din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. 5) Piesă mică cu arc, cu ajutorul căreia se prind rufele pe frânghie. 6) Încuietoare la ușă în formă de cui lung, încovoiat la un capăt, care se agață într-un belciug. 7) rar Porțiune dintr-o mlădiță de viță de vie care se răsădește în pământ; butaș. /<bulg. kărlik

cârlig n. 1. fier sau lemn lunguieț, întors la un cap, de apucat sau de atârnat ceva; 2. pl. unealtă de prins pește, compusă din mai multe cârlige legate cu sfoară; 3. butaș de viță de vie; 4. undrea, ac mare de împletit; 5. fig. cuvânt caprițios, rațiune sofistică (v. cârcioc). [Origină necunoscută].

ciocoroi sn [At: VICIU, GL. / Pl: ~oaie / E: bg чекур „cracă” + -oi] (Reg) 1 Cârlig de fier cu coadă de lemn cu care se trag lemnele. 2 Unealtă cu care, la plutire, se scot lemnele din apă.

CÎRLIG, cîrlige, s. n. 1. Piesă de metal îndoită la un capăt, de care se prinde sau se atîrnă un obiect. Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ Expr. A se face cîrlîg = a se strînge, a se ghemui, a se încovoia. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10. 2. Prăjină adusă la un capăt, formînd un unghi ascuțit, care servește la scoaterea apei din fîntînă. Iacă... stau pe la fîntînă, Dă-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. ◊ Fig. Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. POP. 3. Parte a undiței, legată la capătul sforii și compusă dintr-o mică piesă îndoită, avînd vîrful întors ca la săgeată, pentru a se putea înfige în gura peștelui. Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57. [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124. 4. Încuietoare la ușă, la poartă etc., în formă de bară subțire ori cui lung fixat la un capăt, iar la celălalt încovoiat pentru a se putea prinde într-un ochi de metal, într-un belciug etc. Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. 5. Andrea. Și bătrînă înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG. 6. Unealtă compusă din două piese mici de lemn, îmbinate cu un arc, servind la fixarea rufelor cînd se pun la uscat pe frînghie. 7. (Rar) Mlădiță de viță de vie, butaș; cîrcel de viță. Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi în care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245.

cîrlíg n., pl. e (cp. cu rus. pol. karlik, pitic, d. germ. karl, kerl [Bern. 1, 490]. D. rom. vine bg. kŭrlik, cîrlig de cuĭer, kŭrlĭak, furcă, țăpoĭ, kŭrlug, cață). Vargă (cuĭ ș. a.) de fer (orĭ și de lemn) cu vîrfu’ncovoĭat. Undiță maĭ mare. Butaș de viță tăĭat c’o bucățică de rădăcină. Munt.. Andrea. Fig. Rar. Parte dificilă a uneĭ afacerĭ, nod, cĭot, clencĭ: aicĭ e cîrligu! V. cange, cață, cinghel, gheară, igliță.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CÂRLIG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. v. andrea. 3. v. buhai.

CÎRLIG s. 1. (reg.) sclimpuș. (~ de rufe.) 2. andrea, igliță, navetă. (~ pentru plase de pescuit.) 3. (TEHN.) buhai, greblă, hreapcă, vergea, (reg.) crivea. (~ este un dispozitiv la coasă.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cîrlig (cîrlige), s. n.1. Piesă de metal cu un capăt îndoit de care se atîrnă ceva. – 2. Toiag. – 3. Andrea de împletit. – 4. Șperaclu, cheie. – 5. Croșetă pentru încheiat nasturii. – 6. Crampon. – 7. Încuietoare la o ușă. – 8. Stăpîn, proprietar. – 9. Ancoră. – 10. Ladă de loitre. – 11. Cuțit de tăbăcar. – 12. Mlădiță sau cercel de viță de vie. – 13. Subtilitate în argumentație, maliție. – 14. Lucru necunoscut, dificultate. – 15. Dans tipic. – 16. (Arg.) Slăbiciune, toană. – Mr. cărig, mr., megl. cărlig. Creație expresivă, cf. bîrliga, vîrliga (Graur, BL, IV, 98). Celelalte explicații sînt insuficiente. Cihac, II, 43, propune sl. krivŭ „arcuit.” Conev 70 semnalează bg. karlik, karljuga, care sînt împrumuturi din rom. DAR consideră etimonul necunoscut. Giuglea, Dacor., III, 1690, pleacă de la lat. calabrix „specie de pin”, imposibil din toate punctele de vedere. Der. cîrligel, s. m. (plante: Aquilegia vulgaris, Cheiranthus cheiri, Scilla bifolia; andrea de împletit); cîrligel, s. n. (înv., spirit, semn diacritic al alfabetului grec); cîrliga (var. încîrliga), vb. (a încovoia, a curba); cîrlebă, s. f. (oaie cu coarnele răsăcite); cîrlibonț, s. n. (Trans., cîrlig); cîrlionț (var. (s)cîrlion(ț), cîrlioanță), s. m. (varietate de plasă de pescuit; zuluf, buclă); cîrlionța (var. încîrlionța, (în)cîrlionți), vb. (a ondula, a bucla). Der. de la cîrlionț nu pare clară. Prin rom. par a se explica rut. kyrlyg, girlyga (Candrea, Elemente, 403), rus. gerlyka, krlyga (Vasmer, I, 266), bg. karlik „cîrlig”, kŭrljak „agrafă”, kŭrlug „toiag” (DAR; Capidan, Raporturile, 204). Alb. kërrigë se explică prin mr. (Capidan, Dacor., VII, 151).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea cârlig la cineva expr. a atrage / a seduce pe cineva

a avea cârlig pentru cineva expr. a se simți atras / sedus de cineva; a simpatiza pe cineva

Intrare: cârlig
substantiv neutru (N3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cârlig
  • cârligul
  • cârligu‑
plural
  • cârlige
  • cârligele
genitiv-dativ singular
  • cârlig
  • cârligului
plural
  • cârlige
  • cârligelor
vocativ singular
plural
cărlig
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cârlig, cârligesubstantiv neutru

  • 1. Piesă de metal cu un capăt îndoit, de care se atârnă, se prinde etc. un obiect. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Cîte fete cu pieptare, Toate-s strîmbe de spinare, Ca cîrligul la căldare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui; a se încovoia. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig în chichiță. ISPIRESCU, L. 10. DLRLC
  • 2. Prăjină cu un capăt (metalic) încovoiat, care servește la scoaterea găleții cu apă din fântână sau se apleacă ramurile copacilor. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Iacă... stau pe la fîntînă, Dă-mi cîrligul! COȘBUC, P. 1 239. DLRLC
    • format_quote Umblam din mînă-n mînă Ca cîrligul la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. DLRLC
    • format_quote figurat Nu-i scoți vorba nici cu cîrligul. POP. DLRLC
  • 3. Partea metalică a undiței, de forma unui ac îndoit, în care se prinde peștele. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Mi-am pregătit cu grijă cîrlige nouă. SADOVEANU, N. F. 57. DLRLC
    • format_quote [Marinarul] își urcă din nou frînghiile cu cîrlige în spate și plecă. SAHIA, U.R.S.S. 124. DLRLC
  • 4. Încuietoare la o ușă, la o poartă etc., în formă de bară metalică subțire sau de cui lung, încovoiat la un capăt, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Pleca îmbufnat, după ce încerca bine cîrligul de la poartă. PAS, Z. I 174. DLRLC
    • format_quote Își puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini, să-și astîmpere amarul și să-și mai răcorească inima. VLAHUȚĂ, O. A. I 96. DLRLC
  • 5. Unealtă de împletit, în formă de ac lung, având la un capăt o îndoitură. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Și bătrîna înșira ochiurile pe cîrlige, da din cap și vorbea. DELAVRANCEA, la TDRG. DLRLC
  • 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 7. rar Mlădiță sau cârcel de viță-de-vie. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: butaș
    • format_quote Moș Talpă-Lată îi zgîrcit ca un cîrlig de vie. ALECSANDRI, T. 615. DLRLC
    • format_quote Pămîntul... se pregătește... făcînd în el gropi în care se pun cîrligele. I. IONESCU, P. 245. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

imagine pentru acest cuvânt imagine pentru acest cuvânt

click pe imagini pentru detalii