31 de definiții pentru dăinăire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂINUI, dăinui, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Pr.: dăi-.Prez. ind. și: dăinuiesc] – Din sb. danovati.

dăina1 vtr [At: LB / V: (îrg) dănia (Pzi: daniu), (reg) ~năca, ~năi, dălnui, ~năi, ~nănăi / Pzi: ~nez / E: fo] 1-2 (Pop) A (se) balansa (de pe un picior pe altul). 3-4 (Spc) A (se) legăna (în scrânciob).

dăinui vt [At: I. GOLESCU, C., ap. DA ms / V: (îvr) ~ni (Pzi: dăinesc), ~năi (pzi: dăinăi) / Pzi: dăinui și ~esc / E: srb danovati] 1 (La persoana 3) A continua să existe (în timp) Si: a dura, a se menține, a se păstra, a rămâne, a sta, a ține, (liv) a subzista, (înv) a petrece, a via. 2 (Rar) A trăi. corectat(ă)

DĂINUI, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se mențină; a ține, a dura, a persista. 2. (Rar; despre ființe) A trăi, a exista. [Prez. ind. și: dăinui] – Din scr. danovati.

DĂINUI, dăinuiesc și dăinui, vb. IV. Intranz. (Mai ales la pers. 3) A ține un timp îndelungat, a se prelungi în timp; a dura, a persista. Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. ♦ (Despre ființe) A trăi, a viețui, a exista. Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39.

DĂINA, dăinez, vb. I. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) mișca încoace și încolo, a (se) balansa, a (se) legăna. – Onomatopee.

A DĂINUI ~iesc intranz. 1) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre ființe) A se mai afla în viață; a viețui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati

dăinuí v. a dura, a subzista: de n’ar avea cu ce să dăinuească ISP. [Bulg. DANOVATl].

2) dăinéz (mă) v. refl. (imit. ca și dănănăĭesc). Trans. (Jiu). Mă daŭ în leagăn saŭ scrînciov. – În est rar mă dăĭnăĭesc, mă legăn, mă bîțîĭ.

dăĭnuĭésc v. intr. (sîrb. danujem, inf. danovati). Vest. Durez, subzist: casa asta dăĭnuĭește de mult.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!dăinui (a ~) (desp. dăi-) vb., ind. prez. 3 sg. dăinuie/dăinuiește, imperf. 3 pl. dăinuiau; conj. prez. 3 să dăinuie/să dăinuiască corectat(ă)

dăina (a ~) (pop.) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinea

!dăinui (a ~) (dăi-) vb., ind. prez. 3 dăinuie, imperf. 3 sg. dăinuia; conj. prez. 3 să dăinuie

dăina vb. (sil. dăi-), ind. prez. 3 sg. dăinea

dăinui vb. (sil. dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiesc / dăinui, imperf. 3 sg. dăinuia; conj. prez. 3 sg. și pl. dăinuiască / dăinuie

dăinui (ind. prez. 3 sg. dăinuiește, conj. dăinuiască)

dăinuesc, -uiască 3 conj , -uiam 1 imp.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂINA vb. v. balansa, clătina, legăna, oscila, pendula.

DĂINUI vb. v. exista, fi, trăi, viețui.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea și pământul.) 2. v. menține.

dăina vb. v. BALANSA. CLĂTINA. LEGĂNA. OSCILA. PENDULA.

dăinui vb. v. EXISTA. FI. TRĂI. VIEȚUI.

DĂINUI vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și astăzi.) 2. a dura, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a stărui. (Amintirea lui ~ pînă astăzi.)

A dăinui ≠ a dispera, a pieri

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dăina (-nez, -at), vb. – (Trans.) A legăna, a balansa. – Var. (Mold.) dăinăi. Creație expresivă, ca dănănăi, bănănăi. Pare a fi același cuvînt ca dăinăi, vb. (Trans., a fredona). După Cihac, II, 90, din pol. dindać „a legăna”, ceh. dyndati „a legăna”, iar după același autor, II, 495, sensul de „a fredona” se explică prin mag. danolni.Der. dăinuș, s. n. (Trans., leagăn, balansoar); dăniuș, s. n. (pistă), cu numeroase var.: dărniuș, dîrdiuș, dîrliuș, tîrliuș, dîrdiiș, derde(l)uș (cf. Iordan, BF, VII, 230).

dăinui (dăinuiesc, dăinuit), vb.1. A dura. – 2. A se prelungi, a ființa. Sb. danovati, danujem (Candrea; Scriban). După Șeineanu, II, 152 și Pascu, II, 130, din tc. dayanmak „a dura”; ipoteză improbabilă. – Der. dăinuitor, adj. (trainic, persistent).

Intrare: dăinăire
dăinăire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dăinăire
  • dăinăirea
plural
  • dăinăiri
  • dăinăirile
genitiv-dativ singular
  • dăinăiri
  • dăinăirii
plural
  • dăinăiri
  • dăinăirilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dăinui, dăinui / dăinui, dăinuiescverb

  • 1. unipersonal A continua să existe, să se mențină. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Moara cea veche... și acum dăinuiește. SADOVEANU, O. I 405. DLRLC
    • format_quote Aceste petreceri dăinuiră pînă după miezul nopții. BOLINTINEANU, O. 298. DLRLC
  • 2. rar Despre ființe: exista, fi, trăi, viețui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și-o să petrec în pace prin lumile de soare, În care-oi dăinui? EMINESCU, O. IV 39. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.