21 de definiții pentru dafin

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis).Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din sb. dafina.

dafin sm [At: (a. 1701), FN. 98 / V: (înv) dafne sn, ~e sf, (îrg) sf (reg) dafie sf dăfin / Pl: ~i, (înv) ~e / E: lat daphinus] 1 Mic arbore din familia lauracee, cu frunze lucioase, aromate și totdeauna verzi, cu flori mici gălbui și cu fructe ovale, cultivat în sudul Europei Si: laur, (reg) biboi, ciumafetei, ciumăfaie, frunzișoară, lurbău, turbare (Laurus nobilis). 2 (Îs) Foaie (sau frunză) de ~ Frunză uscată de dafin (1) folosită în alimentație drept condiment sau la prepararea unor rețete în medicina populară. 3 (Îs) Unt (sau pomadă) de ~ Alifie preparată din frunzele sau boabele de dafin (1), întrebuințată în medicină și în cosmetică. 4 (Prc) Ramură sau frunză de dafin (1) cu care erau împodobiți în Antichitate învingătorii. 5 (Fig) Glorie. 6 (Bot; reg; șîs ~ creț) Salcâm (Robinia pseudocacia). 7 (Olt) Gard viu Si: (reg) dafinaș. 8 (Bot; reg) Afin (Vaccinium myrtilius). 9 (Bot; îvr) Tamarin (Tamarindus indica). 10 (Bot; reg; șîs ~ mic) Tulichină (Daphne mezereum). 11 (Bot; reg; îc) ~-trandafir Leandru (Nerium oleander). 12 (Bot; reg; îc) ~-mic Popilnic (Asarum europaem). 13 (Bot; reg; îc) ~-sălbatic Sălcioară (Elaeagnus angustifolia).

DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis).Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din scr. dafina.

DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze lucioase și aromatice, totdeauna verzi (Laurus nobilis); laur. Simți în nări mireasmă de ulei de dafin. SADOVEANU, Z. C. 140. În drum e o căscioară. Închisă, părăsită. Un dafin o umbrește Sub leasa-i înflorită. MACEDONSKI, O. I 18. Dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre. EMINESCU, N. 59. Deschide-te, dafin, acum pentru mine, Să m-adăpostesc. BOLINTINEANU, O. 85. ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, întrebuințate în bucătărie ca condiment. Mirosul foilor de dafin, acum galbene ca tutunul de Havana, se răspîndi puternic și plăcut. GALACTION, O. I 120. ♦ (La pl. sau, rar, în expr. foi de dafin). Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, biruință, succes. Da, pe tatăl meu, slăvitul, mult iubitu-l-ai, spătare, Și cules-ați împreună dafini mulți. DAVILA, V. V. 151. Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. Căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc. ALEXANDRESCU, P. 134.

DÁFIN ~i m. Arbust tropical înalt cu frunze persistente, lucioase și mirositoare, folosite drept condiment; laur. /< sb. dafina

dafin m. 1. arbore totdeauna verde, cu bobițe negre și acre, de mărimea unei măsline; foile de dafin se întrebuințează la bucătărie, iar din partea cărnoasă a boabelor sale se extrage uleiu (Laurus nobilis); 2. fig. emblema gloriei și a izbânzei; 3. salcâm (în Oltenia). [Lat. *DAPHINUS (din gr. daphne)].

dáfin m. (lat. daphne, pop. dáphine, d. vgr. dáphne; mrom. dafin, alb. dafină, sîrb. dafina, bg. dafina). Laur (laurus nobilis). Frunze de dafin, funze de laur, de vînzare pin băcăliĭ și întrebuințate în bucătărie la prepararea marinateĭ, chiftelelor ș.a. – În Olt. dafín, drog. salcîm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DÁFIN s. (BOT.; Laurus nobilis) laur, (prin Transilv.) lurbăn.

DAFIN s. (BOT.; Laurus nobilis) laur, (prin Transilv.) lurbăn.

dafin-mic s. v. PIPERUL-LUPULUI. POPILNIC.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dáfin (-ni), s. m.1. Laur (Laurus nobilis). – 2. (Olt.) Salcîm. Gr. δάφνη, prin intermediul lat. daphinus (Pușcariu 482; Candrea, Éléments, 23; Diculescu, Elementele, 481; Sandfeld 18), cf. afin. După alți cercetători (Cihac, II, 654; Candrea), din sl. (bg., sb.) dafina, cf. alb. dafinë, dafën, tc. dafne; însă chiar cuvîntul sl. provine din lat. sau din rom. (cf. Miklosich, Elem., 406).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DÁFIN (< scr.) s. m. Arbust de c. 2- 5 m (arbore de c. 20 m în zona mediteraneană, de unde este originar), cu frunze pieloase, lucioase, persistente, intens mirositoare, flori mici, galbene-verzui, dispuse în umbele și fructe bace ovoide, albastre-negricioase (Laurus nobilis). Frunzele se utilizează drept condiment; din semințe se extrage un ulei folosit în ind. farmaceutică. Sin. laur (2).

LAURUS L., DAFIN, fam. Lauraceae. Gen originar din sudul Europei, 2 specii,. arbori și arbuști cu frunze persistente, pieloase, mirositoare. Flori dioice în raceme scurte, în axa frunzelor (perigon compus din 4 foliole, 12 stamine, cele femele cu 4 staminoizi).

Intrare: dafin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dafin
  • dafinul
  • dafinu‑
plural
  • dafini
  • dafinii
genitiv-dativ singular
  • dafin
  • dafinului
plural
  • dafini
  • dafinilor
vocativ singular
plural
dafine
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dafne
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
dăfin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dafin, dafinisubstantiv masculin

  • 1. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale (Laurus nobilis). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Simți în nări mireasmă de ulei de dafin. SADOVEANU, Z. C. 140. DLRLC
    • format_quote În drum e o căscioară. Închisă, părăsită. Un dafin o umbrește Sub leasa-i înflorită. MACEDONSKI, O. I 18. DLRLC
    • format_quote Dumbrăvi de dafin cu întunecoase cărări, cu lacuri albastre. EMINESCU, N. 59. DLRLC
    • format_quote Deschide-te, dafin, acum pentru mine, Să m-adăpostesc. BOLINTINEANU, O. 85. DLRLC
    • 1.1. Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Mirosul foilor de dafin, acum galbene ca tutunul de Havana, se răspîndi puternic și plăcut. GALACTION, O. I 120. DLRLC
    • chat_bubble (la) plural sau rar (în) sintagmă (Foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii. DEX '09 DLRLC
      • chat_bubble figurat Biruință, glorie, succes. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Da, pe tatăl meu, slăvitul, mult iubitu-l-ai, spătare, Și cules-ați împreună dafini mulți. DAVILA, V. V. 151. DLRLC
        • format_quote Mi se pare că întru atîta se cam mărginesc foile de dafin ce am putut culege în cariera mea cinegetică. ODOBESCU, S. III 22. DLRLC
        • format_quote Căci războiul e bici groaznic, care moartea îl iubește, Și ai lui sîngerați dafini națiile îi plătesc. ALEXANDRESCU, P. 134. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.