DALAC, (1) dalacuri, s. n., (2) dalaci, s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante se folosesc pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

dalac [At: I. GOLESCU, C. / V: dăl~ / E: tc dalak] 1 sn (Mpp) Antrax. 2 (Med; reg) Boală de piele la cai și la unele vite cornute, manifestată prin inflamarea pielii de la chișiță Si: ariceală, dălăcit. 3 (Med; Mol) Boală infecțioasă și contagioasă datorită unui streptococ, care se manifestă prin inflamarea și înroșirea unei porțiuni delimitate a pielii, localizată cel mai adesea la față și la membre Si: erizipel. 4 (Bot; reg) Plantă erbacee din familia liliacee, otrăvitoare, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre, ale cărei frunze sunt folosite în medicina populară la vindecarea antraxului Si: (reg) boaba-lupului, boaba vulpii, bobiță, buruiană de beșică, buruiană-de-bubă, buruiană de dalac, dălăciță, dălăcoaică, foaie-de-dalac, frunză-de-zgaibă, iarba-stelei, mărul-lupului, mură-de-ghite, poala-vulpii, răsfug, strugurul – lupului, turta-lupului (Paris quadrifolia). 5 (Bot; reg) Spanacul-ciobanilor (Chenopodium bonushenricus). 6 (Bot; Olt) Pistornic (Abutilon theophrosti). 7 (Bot; reg) Păpălău (Physalis alkekengi). 8 (Bot; reg; îf dălac) Gheață (Sedum spectabile).

DALAC sbst. 1 🐕 Boală care se ivește mai adesea la cai, la boi și la oi, caracterizată prin umflarea splinei; numită și „talan” „cărbune” sau „antrax”; e molipsitoare și se poate lua și de oameni, la cari produce o umflătură mare la ceafă, pe obraz, etc. numită de popor „bubă-rea” sau „bubă-neagră” (🖼 1740): Că le trebuie de leac Pentr’un cal ce-are ~ (SEV.); cînd se presupune că bolnavul ar avea ~, se ia o broască vie și se alipește de bubă (GOR.) ¶ 2 🌿 Plantă otrăvitoare care produce boabe negre-albăstrui de mărimea celor de mazare; numită și „bobița-lupului”, „mărul-lupului”, „strugurul-lupului”, „poama – vulpii”, etc.; frunzele ei sînt întrebuințate de popor spre a vindeca dalacul (Paris quadrifolia) (🖼 1741) ¶ 3 🌿 BURUIANĂ-DE-DALAC, PĂTLAGICĂ-DE-DALAC = LESNICIOR [tc. dalak, „splină”].

DALAC s. n., s. m. 1. S. n. (Med.) Antrax. 2. S. m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, cu tulpina dreaptă, terminată cu o unică floare verzuie și cu fructul o boabă neagră-albăstrie de mărimea unui bob de mazăre; frunzele acestei plante sunt întrebuințate în popor pentru vindecarea dalacului (1) (Paris quadrifolia). – Din tc. dalak „splină”.

DALAC² ~ci m. Plantă erbacee otrăvitoare din familia liliaceelor, de talie mică, ale cărei frunze se folosesc în medicina populară la tratarea dalacului. /< turc. dalak

dalac n. 1. inflamațiunea splinei, la cai și la vite; 2. bubă rea, numită și cărbune; 3. plantă veninoasă ale cării frunze le întrebuințează poporul spre a vindeca dălacul (Paris quadrifolia). [Turc. DALAK, splină].

BOBIȚĂ (pl. -ițe) sf. 1 dim. BOABĂ; îi ieși în vîrful degetului o ~ de sînge (GRL.). ¶ 2 🌿 VUIETOARE ¶ 3 🌿 ~ sau BOBIȚA-LUPULUI – DALAC ¶ 4 pl. Picățele, puncte mici pe o stofă.

LUP sm. 1 🐒 Gen de mamifere carnivore, din familia cîinilor, dușmanul cel mai neîmpăcat al turmelor de oi; e foarte de temut, iarna, cînd e flămînd, căci atunci umblă în cete numeroase, atacînd și oamenii (Canis lupus) (🖼 2974); viața aproape excluziv păstorească, dusă în timpurile primitive de Români, i-a familiarizat mult cu acest animal, al cărui nume apare în o mulțime de expresiuni figurate, în proverbe și locuțiuni proverbiale: ~ bătrîn, om foarte șiret, cu multă experiență; are urechi de ~, are un auz foarte fin; a mînca ca un ~, a mînca cu lăcomie; parcă se bat doi ~i la gura lui, se zice despre cel ce înghite cu lăcomie: mînca, de parcă se bateau doi ~i la gura lui (ISP.); la mîncare ca ~ul și la lucru ca butucul, îi place să mănînce mult, dar la lucru e leneș; a scăpa (ca) din gura ~ului, a scăpa un lucru aproape pierdut, a salva din ghiarele răpitorului: trebuie să fac ce-oiu face, ca să-i scap averea din gura ~ului (ALECS.); (P): ce intră în gura lupului nu se mai poate scoate; (P): ~ul mănîncă și din oile numărate, cu toate măsurile de pază pe care le ia cineva, se întîmplă un accident care strică tot; de omul răpitor nu te poți apăra de ajuns; (P): cine se face oaie, îl mănîncă ~ii, cine e prea bun, cine se lasă prea moale, dă prilej celor răi să-i facă neajunsuri; a fi oaie între ~i, despre cel bun, blînd, moale, în mijlocul celor răi, celor hrăpăreți; a umbla ca ~ii pe lîngă oi; a da oile în paza ~ului, a da un lucru în păstrarea aceluia de care tocmai trebuie să te ferești mai mult; a lăsa pe cineva într’un loc, într’o slujbă unde poate face mult rău, unde poate să jefuească nesupărat de nimeni; ~ îmbrăcat în piele de oaie, om rău, șiret, care se preface că e bun și cu vorbe mieroase caută să-și ajungă scopul; (P): ~ul nu se sperie de pielea oii, cel tare nu se intimidează ușor, nu se lasă a fi speriat de ori și ce amenințare; (P): nici ~ul flămînd, nici oaia cu doi miei, nu trebuie să dai unuia tot sau prea mult, iar celuilalt nimic; (P): fie și un ~ mîncat de o oaie; (P): ~ul își schimbă părul, dar năravul ba, rareori cel rău își schimbă năravul, devenind bun; deprinderile cele rele și învechite nu se lasă cu una cu două; (P): ~ul, cînd îmbătrînește, îl latră cîinii, cînd un om mare scapată, cînd cel puternic ajunge slab, cei mici îl încolțesc, își bat joc de dînsul; vorbim (sau vorbești) de ~ și ~ul la ușă, se zice cînd pomenești numele cuiva și acesta tocmai sosește; (P): iarna n’o mănîncă ~ii 👉 IARNĂ; de cînd ~ii albi 👉 ALB I. 18 ¶ 2 Teama pe care a inspirat-o totdeauna lupul, mai ales păstorilor, a făcut ca oamenii de la țară, să consacre ca sărbători o mulțime de zile peste an (zilele ~ilor, sărbătoarea ~ilor) spre a fi feriți atît ei înșiși, cît și turmele și vitele lor de acest animal nesățios; astfel sînt, în ordinea calendarului: Circovii de iarnă (16-18 Ian.), Pilipii (25-30 Ian.), Mărtinii (1-3 Febr.), Stoborul Sîm-Pietrului (30 Iunie), Teclele (24 Sept.), Lucinul (18 Oct.), Sfîntul Dumitru (26 Oct.), Pilipii (12-21 Noemvrie), Sfîntul Andrei (30 Noemvrie), etc. ¶ 3 Blană de lup ¶ 4 Colț de ~ 👉 COLȚ 1 2 ¶ 5 🐦 LUPUL-VRĂBIILOR¹, pasăre cu ciocul vîrtos și încovoiat, care se hrănește cu insecte și cu păsărele; numită și „sfrancioc (-mare)”, „berbecel-mare”, „berbecuț”, „capra-dracului”, „șoimuț”, etc. (Lanius excubitor) (🖼 2975); – LUPUL-VRĂBIILOR² = SFRANCIOC-MIC; – LUPUL-PĂSĂRILOR = COROIU ¶ 6 🌿 COADA-LUPULUI = LUMÎNARE 3, LUMÎNĂRICĂ 2; IARBA-LUPULUI = IARBA-CIUTEI; MĂRUL-LUPULUI = DALAC 2; OCHIUL-LUPULUI, mică plantă ierboasă, cu florile dispuse în mici spice ovoide (Plantago arenaria) (🖼 2976); PIPERUL-LUPULUI = POPIVNIC; SPINAREA-LUPULUI, o varietate de ferigă (Athyrium filix femina); TALPA-LUPULUI = COADA-MÎȚEI¹; TURTA-LUPULUI, semințele foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage strichnina [lat. lupus].

dalac² (plantă) s. m., pl. dalaci

dalac¹ (plantă) s. m., pl. dalaci

dalac (plantă) s. m.

PARIS L., PARIS, DALAC, RĂSFUG, fam. Liliaceae. Gen originar din Asia și Europa, cca 22 specii, erbacee, perene, cu rizom tîrîtor. Tulpină simplă, erectă. Frunze lat-ovate, dispuse 4-6 în verticil spre partea terminală a tulpinii. Floare verzuie (perigon 8-foliat, 4 foliole externe verzi, mai late, lanceolate, 4 interne, liniare, verzi- gălbui, 8 stamine), pornește din mijlocul frunzelor. Fructul, o bacă neagră-albăstruie de mărimea unui bob de mazăre.

DALAC s. 1. v. antrax. 2. (BOT.; Paris quadrifolia) (reg.) aișor, bobiță, răsfug, boaba-vulpii, mărul-lupului, poama-vulpii, strugurul-lupului.

DALAC s. v. gogoașă, păpălău, spanacul-ciobanilor.

dalac s. v. GOGOAȘĂ. PĂPĂLĂU. SPANACUL-CIOBANILOR.