DEBILITATE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, din cauza subnutriției, a unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis.

debilitate sf [At: DEX / Pl: ~tăți / E: fr débilité, lat debilitas, -atis] 1-2 Stare de slăbiciune a unui organism, însoțită de rezistență scăzută (la efort fizic sau) la îmbolnăviri. 3 (Pex) Subnutriție. 4 (Pex) Boală cronică, manifestată prin slăbiciune. 5 (Spc; îs) ~ mintală Stare de înapoiere mintală, mai puțin gravă decât idioțenia sau imbecilitatea, în care individul nu poate depăși nivelul de cunoștințe al primelor patru clase elementare.

* DEBILITATE sf. Stare de slăbiciune, stare plăpîndă [fr.].

DEBILITATE, debilități, s. f. Faptul de fi debil; stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli, datorită subnutriției, unor boli cronice etc. ◊ Debilitate mintală = formă de înapoiere mintală, mai puțin gravă decât idioția sau imbecilitatea, în care individul nu poate depăși însușirea cunoștințelor corespunzătoare primelor patru clase elementare. – Din fr. débilité, lat. debilitas, -atis.

DEBILITATE, debilități, s. f. Faptul de a fi debil; starea omului debil, slăbiciune. Debilitate congenitală.

DEBILITATE s.f. Slăbiciune. ◊ Debilitate mintală = tulburare congenitală caracterizată printr-o dezvoltare tardivă și incompletă a inteligenței; înapoiere mintală. [Cf. fr. débilité, lat. debilitas].

DEBILITATE s. f. stare de slăbire a organismului. ♦ ~ mintală = formă ușoară de oligofrenie constând în dezvoltarea tardivă și incompletă a inteligenței. (< fr. débilité, lat. debilitas)

DEBILITATE ~ăți f. 1) Stare de debil; slăbiciune fizică extremă. 2) Stare de insuficiență mintală; înapoiere mintală. /<fr. debilité, lat. debilitas, ~atis

debilitate f. stare de mare slăbiciune.

*debilitáte f. (lat. debilitas, -átis). Slăbicĭune, lipsă de putere, vorbind de ființe.

debilitate s. f., g.-d. art. debilității; pl. debilități

debilitate s. f., g.-d. art. debilității; pl. debilități

debilitate s. f., g.-d. art. debilității; pl. debilități

DEBILITÁTE (< fr., lat.) s. f. Stare de slăbiciune a organismului, însoțită de scăderea rezistenței la eforturi și la boli datorită subnutriției, unor boli cronice etc. ◊ D. congenitală = stare a nou-născutului constând în adaptarea dificilă la viața extrauterină. D. mintală = dezvoltare insuficientă a inteligenței, caracterizată mai ales prin tulburări de judecată, de perspicacitate, dificultăți de adaptare la situații noi, deși, câteodată, memoria este foarte bună, iar atenția satisfăcătoare; nivelul intelectual se situează peste cel normal al vârstei de 7 ani, niveluri inferioare acestui prag caracterizând idioția și imbecilitatea.

DEBILITATE s. slăbănogeală, slăbiciune, șubrezenie, (înv.) slăbănogie. (O stare de ~ alarmantă.)

DEBILITATE s. slăbănogeală, slăbiciune, șubrezenie, (înv.) slăbănogie. (O stare de ~ alarmantă.)