decadent, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. III, 33 / Pl: ~nți, ~e / E: fr décadent] 1 a Care se află în declin. 2 a Care prezintă caracterele decadentismului. 3 a Propriu decadentismului. 4-5 smf, a (Pan) (Persoană) cu comportament, cu atitudini ieșite din comun care nu respectă anumite reguli, anumite conveniențe sociale, un anumit fel de a se îmbrăca. 6-7 smf, a (Adept) al decadentismului (1).

DECADENT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care decade, care este în declin, în decadență, în decădere. Cultură burgheză decadentă. 2. Care prezintă caracterele decadentismului, care este propriu decadentismului. Poeții decadenți, interesați să acopere contradicțiile sociale, să mascheze mizeria și asuprirea, mistifică, născocesc simboluri, exagerează conștient, împotriva legilor firii, aspectele neesențiale din realitate, menite să slujească lumii exploatatorilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/3. Literatura decadentă se caracterizează prin manifestări criminale și macabre. IONESCU-RION, C. 102.

DECADENT, -Ă adj. 1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente].

DECADENT, -Ă I. adj. 1. care se află în decadență; în regres. II. adj., s. m. f. (adept) al decadentismului. (< fr. décadent)

DECADENT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care manifestă decadență; în decadență. 2) Care ține de decadentism; propriu decadentismului. Atitudine ~tă. /<fr. décadent

decadent a. 1. ce ține de decadență; 2. fig. cu stilul enigmatic, se zice de poeți din școala simbolistă.

*decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent.

decadent adj. m., pl. decadenți; f. decadentă, pl. decadente

decadent adj. m., pl. decadenți; f. decadentă, pl. decadente

decadent adj. m., pl. decadenți; f. sg. decadentă, pl. decadente