declanșare sf [At: TITULESCU, D. 174 / Pl: ~șări / E: declanșa] 1 Dezlănțuire. 2 Stârnire. 3 Provocare prin comandă a intrării rapide în funcțiune a unui mecanism sau a unui dispozitiv (înlăturând o piedică) Si: declanșat¹ (3). 4 Intrare automată în funcțiune a unor aparate Si: declanșat¹ (4).

DECLANȘARE, declanșări, s. f. Faptul de a declanșa; dezlănțuire. Sînt puțini aceia care se pronunță în mod deschis pentru declanșarea unui nou măcel. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 13/1.

DECLANȘARE s.f. Acțiunea de a declanșa și rezultatul ei; dezlănțuire. [< declanșa].

declanșare (desp. de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșării; pl. declanșări

declanșare (de-clan-) s. f., g.-d. art. declanșării; pl. declanșări

declanșare s. f. (sil. -clan-), g.-d. art. declanșării; pl. declanșări

DECLANȘARE s. 1. v. provocare. 2. v. dezlănțuire.

DECLANȘARE s. 1. cauzare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, provocare, (rar) provocație. (~ unei puternice reacții.) 2. dezlănțuire, iscare, izbucnire, începere, pornire, producere, stîrnire, venire, (înv. și reg.) scornire, (înv.) prorupere, prorupție. (Înainte de ~ vijeliei.)

Declanșare ≠ anclanșare

DECLANȘARE a) termen militar desmnând inițierea procesului de deschidere a parașutei prin acționarea comenzii manuale; b) eliberarea unei aeronave tractate de cablul de remorcaj.