opțiuni
  • info

14 definiții pentru deconcerta

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DECONCERTA, deconcertez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

deconcerta vt [At: DEX / Pzi: ~tez / E: fr déconcerter] (Liv; c.i. oameni) A face să-și piardă siguranța de sine Si: a tulbura, a zăpăci.

DECONCERTA, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a tulbura, a zăpăci. – Din fr. déconcerter.

DECONCERTA, deconcertez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A face pe cineva să-și piardă cumpătul sau siguranța de sine, a tulbura, a zăpăci. Faptul a deconcertat pe prințul Bazil Șerban, care... a început să se retragă. CAMIL PETRESCU, T. I 126.

DECONCERTA vb. I. tr. A face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a zăpăci, a tulbura. [< fr. déconcerter].

DECONCERTA vb. tr. a face să-și piardă cumpătul, siguranța de sine; a dezorienta, a descumpăni. (< fr. déconcerter)

A DECONCERTA ~ez tranz. A face să se deconcerteze. /<fr. déconcerter

A SE DECONCERTA mă ~ez intranz. A-și pierde echilibrul moral sau mintal; a se descumpăni; a se dezechilibra; a se dezaxa. /<fr. déconcerter

*deconcertéz v. tr. (fr. déconcerter, d. concert, concert). Fac să-și peardă cumpătu, încurc, turbur: acest răspuns l-a deconcertat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

deconcerta (a ~) (a deruta) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. deconcertez, 3 deconcertează; conj. prez. 1 sg. să deconcertez, 3 să deconcerteze

deconcerta (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 deconcertează

deconcerta vb., ind. prez. 1 sg. deconcertez, 3 sg. și pl. deconcertează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DECONCERTA vb. v. deruta, descumpăni, dezorienta, încurca, zăpăci.

deconcerta vb. v. DERUTA. DESCUMPĂNI. DEZORIENTA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.

Intrare: deconcerta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deconcerta
  • deconcertare
  • deconcertat
  • deconcertatu‑
  • deconcertând
  • deconcertându‑
 singular plural
  • deconcertează
  • deconcertați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deconcertez
 (să)
  • deconcertez
  • deconcertam
  • deconcertai
  • deconcertasem
a II-a (tu)
  • deconcertezi
 (să)
  • deconcertezi
  • deconcertai
  • deconcertași
  • deconcertaseși
a III-a (el, ea)
  • deconcertează
 (să)
  • deconcerteze
  • deconcerta
  • deconcertă
  • deconcertase
plural I (noi)
  • deconcertăm
 (să)
  • deconcertăm
  • deconcertam
  • deconcertarăm
  • deconcertaserăm
  • deconcertasem
a II-a (voi)
  • deconcertați
 (să)
  • deconcertați
  • deconcertați
  • deconcertarăți
  • deconcertaserăți
  • deconcertaseți
a III-a (ei, ele)
  • deconcertează
 (să)
  • deconcerteze
  • deconcertau
  • deconcertară
  • deconcertaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deconcerta, deconcertezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.