24 de definiții pentru defăima

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ Refl. (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. – Din lat. *diffamiare.

defăima vt [At: COD. VOR. 109/20 / V: ~fai~, ~faiuma, ~fama, ~ăma, desf~, difaima / Pzi: ~faim, ~mez și (înv) ~ăim / E: it diffamare, lat *diffamiare] (C.i. oameni) 1 vt (Înv) A îndepărta cu dispreț și cu dojană. 2 vt (Înv) A subaprecia. 3 vt (Înv) A desconsidera. 4 vt (Înv) A înjosi. 5 vt (Înv) A umili. 6 vt (Înv) A detesta. 7 vt A vorbi de rău Si: a bârfi, a ponegri. 8 vt A blama. 9 vt A calomia. 10 vt A huli. 11-12 vtr A (se) compromite. 13 vr A decădea. 14 vt (Înv) A profana. 15 vt (Înv) A critica vehement. 16 vt (Înv) A condamna. 17 vt (Înv) A stigmatiza. 18 vt (Îvr) A anula un act. 19 vr (Reg; îf desf~) A se preface.

DEFĂIMA, defăimez, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a ponegri, a calomnia. ♦ (Rar) A se face de râs, a se compromite. 2. (Înv.) A disprețui, a subaprecia; a umili, a înjosi. [Prez. ind. și.: defaim] – Din lat. *diffamiare.

DEFĂIMA, defaim, vb. I. Tranz. 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva; a vătăma reputația cuiva; a bîrfi, a huli, a ponegri, a calomnia. Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. ♦ Refl. (Rar) A se compromite, a se face de rîs. Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. 2. (Învechit) A disprețui, a desconsidera, a subaprecia, a nu lua în seamă, a înjosi, a umili. Oh! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. Cine mă defaim’ o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. – Prez. ind. și: defăimez.

A DEFĂIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A vorbi de rău; a ponegri; a cleveti; a calomnia; a denigra; a blama; a bârfi; a huli; a ponosi. 2) A pune într-o situație de inferioritate, lezând demnitatea; a umili; a înjosi. [Sil. -făi-ma] /<lat. difamiare

defăimà v. a vorbi de rău. [Tras din defaimă = lat. DIFFAMIA].

*defáĭm, a -făĭmá v. tr. (d. faĭmă saŭ lat. pop. dĭffamiare, cl. defámo și diffámo, -are, a defăĭma). Critic, vorbesc de răŭ, calomniez. – Și defăĭm, defăĭmez și desfaĭm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

defăima (a ~) (desp. -făi-) vb., ind. prez. 1 sg. defăimez, 3 defăimea; conj. prez. 1 sg. să defăimez, 3 să defăimeze

defăima (a ~) (-făi-) vb., ind. prez. 3 defăimea

defăima vb. (sil. -făi-), ind. prez. 1 sg. defăimez, 3 sg. și pl. defaimea

defăima (ind. prez. 3 sg. și pl. defăimă)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEFĂIMA vb. v. desconsidera, disprețui, nesocoti.

defăima vb. v. DESCONSIDERA. DISPREȚUI. NESOCOTI.

DEFĂIMA vb. a (se) bîrfi, a (se) blama, a (se) calomnia, a (se) cleveti, a (se) denigra, a (se) discredita, a (se) ponegri, (livr.) a (se) detracta, a (se) vitupera, (înv. și pop.) a (se) ocărî, (pop.) a (se) huli, a (se) năpăstui, a (se) povesti, (prin Olt.) a (se) publica, (înv.) a (se) balamuți, a (se) măscări, a (se) mozaviri, a (se) pohlibui, a (se) ponosi, a (se) ponoslui, a (se) prilesti, a (se) vrevi, (fam. fig.) a (se) încondeia, (pop. fig.) a (se) înnegri. (De ce îl ~ pe nedrept?)

A defăima ≠ a cinsti, a elogia, a lăuda, a glorifica, a preamări, a venera

Intrare: defăima
  • silabație: de-făi-ma info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defăima
  • defăimare
  • defăimat
  • defăimatu‑
  • defăimând
  • defăimându‑
singular plural
  • defăimea
  • defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defăimez
(să)
  • defăimez
  • defăimam
  • defăimai
  • defăimasem
a II-a (tu)
  • defăimezi
(să)
  • defăimezi
  • defăimai
  • defăimași
  • defăimaseși
a III-a (el, ea)
  • defăimea
(să)
  • defăimeze
  • defăima
  • defăimă
  • defăimase
plural I (noi)
  • defăimăm
(să)
  • defăimăm
  • defăimam
  • defăimarăm
  • defăimaserăm
  • defăimasem
a II-a (voi)
  • defăimați
(să)
  • defăimați
  • defăimați
  • defăimarăți
  • defăimaserăți
  • defăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • defăimea
(să)
  • defăimeze
  • defăimau
  • defăima
  • defăimaseră
defăima2 (1 -m) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT18)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defăima
  • defăimare
  • defăimat
  • defăimatu‑
  • defăimând
  • defăimându‑
singular plural
  • defaimă
  • defăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defaim
(să)
  • defaim
  • defăimam
  • defăimai
  • defăimasem
a II-a (tu)
  • defaimi
(să)
  • defaimi
  • defăimai
  • defăimași
  • defăimaseși
a III-a (el, ea)
  • defaimă
(să)
  • defaime
  • defăima
  • defăimă
  • defăimase
plural I (noi)
  • defăimăm
(să)
  • defăimăm
  • defăimam
  • defăimarăm
  • defăimaserăm
  • defăimasem
a II-a (voi)
  • defăimați
(să)
  • defăimați
  • defăimați
  • defăimarăți
  • defăimaserăți
  • defăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • defaimă
(să)
  • defaime
  • defăimau
  • defăima
  • defăimaseră
difăima
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT18)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • desfăima
  • desfăimare
  • desfăimat
  • desfăimatu‑
  • desfăimând
  • desfăimându‑
singular plural
  • desfaimă
  • desfăimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • desfaim
(să)
  • desfaim
  • desfăimam
  • desfăimai
  • desfăimasem
a II-a (tu)
  • desfaimi
(să)
  • desfaimi
  • desfăimai
  • desfăimași
  • desfăimaseși
a III-a (el, ea)
  • desfaimă
(să)
  • desfaime
  • desfăima
  • desfăimă
  • desfăimase
plural I (noi)
  • desfăimăm
(să)
  • desfăimăm
  • desfăimam
  • desfăimarăm
  • desfăimaserăm
  • desfăimasem
a II-a (voi)
  • desfăimați
(să)
  • desfăimați
  • desfăimați
  • desfăimarăți
  • desfăimaserăți
  • desfăimaseți
a III-a (ei, ele)
  • desfaimă
(să)
  • desfaime
  • desfăimau
  • desfăima
  • desfăimaseră
defăma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defama
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defaiuma
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
defaima
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

defăima, defăimezverb

  • 1. A vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Defăimat ești, ponegrit de asemeni, însă asta-i spre folosul domniei-tale. SADOVEANU, Z. C. 152. DLRLC
    • format_quote E bine că omul vrodată P-alt să nu defaime, să-i puie vro pată. PANN, P. V. I 13. DLRLC
    • 1.1. reflexiv rar A se face de râs, a se compromite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: compromite
      • format_quote Nu vedeți, nerușinați, Cît o să vă defăimați? TEODORESCU, P. P. 105. DLRLC
  • 2. învechit A nu lua în seamă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oh! mă defaimă pentru că-l iubesc din toată inima. NEGRUZZI, S. I 22. DLRLC
    • format_quote Cine mă defaim’ o dată, eu de rudă nu-l cunosc. DACIA LIT. 143. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.