degenerat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: degenera] 1-14 Degenerare (1-14).

degenerat², ~ă a [At: NEGULICI, E. II, 230/6 / Pl: ~ați, ~e / E: degenera] 1-8 Care și-a pierdut (total sau) parțial unele însușiri (morfologice sau) funcționale caracteristice genului sau speciei, în urma acțiunii unor factori (de mediu sau) ereditari. 9-12 (Fig) Care s-a schimbat în (mai) (rău sau) în (mai) grav, pierzând caracterul inițial. 13-14 (Fig) Care a ajuns într-o stare (mai) rea Si: decăzut².

DEGENERAT, -Ă, degenerați, -te, adj. Care și-a pierdut calitățile fizice sau psihice (caracteristice genului sau speciei). Luptătorii ceilalți păreau niște mistreți degenerați. SADOVEANU, Z. C. 80. Imbecilul e un tip degenerat, caracterizat prin anomalii fizice, dar mai ales prin turburări intelectuale și morale. CAMIL PETRESCU, U. N. 149. ◊ (Substantivat) Pesimistul modern e un degenerat. GHEREA, ST. CR. II 296.

DEGENERAT, -Ă adj., s.m. și f. (Individ) care și-a pierdut calitățile ereditare, naturale, fizice sau morale. [Cf. fr. dégénéré].

DEGENERAT, -Ă adj., s. m. f. (individ) care și-a pierdut calitățile morfologice sau funcționale. (< fr. dégénéré)

degenerat adj. m., pl. degenerați; f. sg. degenerată, pl. degenerate

DEGENERAT adj. 1. v. atrofiat. 2. v. pipernicit.

DEGENERAT adj. 1. (MED.) atrofiat, (pop.) uscat, (înv. și reg.) sec. (O mînă ~.) 2. chircit, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricăjit, prizărit, sfrijit, (rar) nevoiaș, slab, sterp, (înv. și reg.) scăzut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, răit, șiștav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. și Transilv.) prilestit, (prin Olt.) tîrcav. (Plantă ~.)