deliciu sn [At: CALENDARIU (1794), 28/25 / V: ~iție sf / Pl: ~ii și (înv) ~ri / E: fr délice, lat delicium] 1 Plăcere foarte mare Si: desfătare, încântare. 2 Savoare. 3-4 (Fig; fam) Lucru (sau ființă) încântătoare.

DELICIU, delicii, s. n. Plăcere deosebit de mare. V. desfătare, încîntare. Alții... gustă cu deliciu atît cît le poate dărui clipa. CAMIL PETRESCU, T. II 292. Sorbirăm cu deliciu din băutura înviorătoare. M. I. CARAGIALE, C. 17. Vă închipuiți că n-aș vrea să viu la Iași... să gust deliciile unui triumf de cabotin? CARAGIALE, O. VII 428. ◊ Fig. (Familiar) Se admiră în oglindă și o sărută cu veselie. – Ești un deliciu. CAMIL PETRESCU, T. I 452.

DELICIU s.n. Plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. [Pron. -ciu. / cf. fr. délice, lat. delicium].

DELICIU s. n. plăcere mare, intensă; savoare; desfătare. (< lat. delicium, fr. délice)

DELICIU ~i n. 1) Plăcere mare și aleasă; desfătare; încântare. 2) fig. Lucru sau ființă încântătoare. [Sil. -li-ciu] /<lat. delicium, fr. délice

deliciu n. plăcere extremă, desfătare.

*delíciŭ n. (lat. delicium. V. delectez). Plăcere, voluptate, fericire: deliciile călătoriilor, acest copil face deliciile mameĭ sale, ce deliciŭ a ști cauzele lucrurilor!

deliciu s. n., art. deliciul; pl. delicii, art. deliciile (desp. -ci-i-)

deliciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. deliciul; pl. delicii, art. deliciile (-ci-i-)

deliciu s. n. [-ciu pron. -cĭu], art. deliciul; pl. delicii, art. deliciile (sil. -ci-i-)

deliciu

deliciu, -cii.

DELICIU s. v. delectare, desfătare, farmec, încântare, plăcere, voluptate, vrajă.

DELICIU s. savoare. (~ul unei mâncări.)

DELICIU s. savoare. (~ unei mîncări.)

deliciu s. v. DELECTARE. DESFĂTARE. FARMEC. ÎNCÎNTARE. PLĂCERE. VOLUPTATE. VRAJĂ.

Deliciu ≠ aversiune, oroare, repulsie, scârbă

deliciu (delicii), s. n. – Plăcere, desfătare. Lat. delicium (sec. XIX). – Der. delicios, adj., din fr. délicieux.

Eden (cuvînt ebraic, înseamnă delicii) – E numele dat paradisului terestru, imaginat ca o grădină uriașă și încîntătoare (Gan eden – grădina deliciilor), unde – cum pretinde legenda – ar fi apărut cei dintii oameni, Adam și Eva. Prin extensiune, cuvîntul Eden a ajuns să desemneze un loc minunat, o sursă bogată de desfătare. Vorbind despre romanul lui Sadoveanu Zodia cancerului, G. Călinescu spune: „Călătorul străin crede a descoperi în Moldova înapoiată a lui Duca-Vodă un adevărat Eden”. BIB.