demascare sf [At: POLIZU / V: dezm~ / Pl: ~cări / E: demasca] 1 Scoatere a măștii Si: demascat¹ (1). 2 Dezvăluire în adevărata lumină Si: demascat¹ (2). 3 Dare pe față a planurilor, acțiunilor, gândurilor secrete Si: demascat¹ (3). 4-5 Descoperire față de un inamic, prin nerespecarea regulilor de mascare, (a unui obiectiv sau) a unei acțiuni ascunse Si: demascat¹ (3-4).

DEMASCARE, demascări, s. f. Acțiunea de a (se) demasca și rezultatul ei.

DEMASCARE s.f. Acțiunea de a demasca și rezultatul ei; dezvăluire, dare în vileag. [< demasca].

demascare s. f. (pol.) Denunțare, chiar a unor fapte și intenții ireale, pentru a denigra pe cineva, în timpul comunismului ◊ „Nu mi-au plăcut niciodată «demascările», cu atât mai puțin nu-mi plac azi.” R.l. 17 VIII 93 p. 1. ◊ „Petre Roman era o persoană particulară când s-a organizat «demascarea» partidelor istorice, după tipicul anilor ’45, ’46.” R.l. 14 IX 93 p. 1 (din demasca; DN, DEX – alte sensuri)

dezmascare sf vz demascare

demascare s. f., g.-d. art. demascării; pl. demascări

demascare s. f., g.-d. art. demascării; pl. demascări

demascare s. f. → mascare

DEMASCARE s. autodemascare, trădare.

DEMASCARE s. autodemascare, trădare.