11 definiții pentru dement (adj.)

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dément, lat. demens, -ntis.

demént, ~ă [At: BARCIANU / Pl: ~nți, ~e / E: fr dément] 1-2 smf, a (Persoană) care suferă de alienare mentală Si: nebun. 3-4 a (D. manifestări ale oamenilor) Care denotă (demență (1) sau) lipsă de rațiune Si: nebunesc.

DEMÉNT, -Ă, demenți, -te, adj. Care și-a pierdut mintea, alienat, nebun. Constantin, dement, îl trăsni cu tîrnăcopul drept în frunte. GALACTION, O. I 151. Omul acela era dement sau imbecil. CAMIL PETRESCU, T. III 310.

DEMÉNT, -Ă adj. 1. (adesea s.) Alienat mintal, nebun. 2. De om nebun; nebunesc. [< fr. dément, it. demente, lat. demens].

DEMÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. alienat mintal. II. adj. de om nebun; demențial. (< fr. dément, lat. demens)

DEMÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre oameni) Care are tulburări psihice grave; ieșit din minți; nebun; alienat. /<fr. dément, lat. demens, ~ntis

*demént, -ă adj. și s. (lat. démens, -éntis, d. mens, minte). Nebun, alienat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dement adj. m., s. m., pl. demenți; adj. f., s. f. dementă, pl. demente

demént adj. m., s. m., pl. deménți; f. sg. deméntă, pl. deménte

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEMÉNT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc.

DEMENT adj., s. 1. adj., s. alienat, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.) 2. adj. demențial, nebunesc, smintit. (Un act ~.)

Intrare: dement (adj.)
dement1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dement
  • dementul
  • dementu‑
  • dementă
  • dementa
plural
  • demenți
  • demenții
  • demente
  • dementele
genitiv-dativ singular
  • dement
  • dementului
  • demente
  • dementei
plural
  • demenți
  • demenților
  • demente
  • dementelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dement, dementăadjectiv

  • 1. Alienat mintal. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: nebun
    • format_quote Constantin, dement, îl trăsni cu tîrnăcopul drept în frunte. GALACTION, O. I 151. DLRLC
    • format_quote Omul acela era dement sau imbecil. CAMIL PETRESCU, T. III 310. DLRLC
  • 2. De om nebun. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.