DENTIȚĂ, dentițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene și cu fructe achene cu câte doi dinți, care crește în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. dinte.

dentiță s. f., g.-d. art. dentiței; pl. dentițe

DENTIȚĂ s. (BOT.; Bidens tripartitus) (reg.) cârligior, dentică, dențică, doi-dinți, iarbă-roșie, (Transilv.) păduchi-de-țigan (pl.).