DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A dăuna sănătății, succesului sau bunăstării cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi (2). ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: de-o-. – Var.: diochea vb. I] – Din deochi.

deochea [At: BIBLIA (1688) 147/₁ / V: deochi, ~chia, ~oichea, dio~ / P: de-o~ / Pzi: deochi / E: deochi] 1 vt (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2-3 vr A se îmbolnăvi de deochi¹ (2-3). 4 vr (D. vreme) A se strica.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea sau bunăstarea cuiva printr-o privire rea sau invidioasă. 2. Refl. A se îmbolnăvi de deochi. ♦ Fig. (Despre vreme) A se strica. [Pr.: -de-o-. – Var.: diochea, vb. I.] – Din deochi.

DEOCHEA, deochi, vb. I. 1. Tranz. (În superstiții) A vătăma sănătatea (sau bunăstarea) cuiva printr-o privire rea, invidioasă, mirată (de frumusețea, calitățile, succesul cuiva). Știi, cred că m-a deocheat omul acela. GALAN, Z. R. 97. E un copil minune. Mi-a crescut pe neștiute chiar subt ochi. Doamne, numai să nu mi-l deochi! CAMIL PETRESCU, T. III 392. Ce de mai cavaleri plăcuți se uită la d-voastră... De nu v-ar deochea! ALECSANDRI, T. 309. ◊ Absol. Ochiul ce deoache La el să nu cate. TEODORESCU, P. P. 366. ◊ Refl. S-a oprit în prag și a scuipat ușor într-o parte ca să nu mă deochi. SADOVEANU, N. F. 22. [Baba] lă purcelul, îl scaldă... îl strînge de nas și-l sumuță, ca să nu se deoache, odorul! CREANGĂ, P. 76. 2. Refl. Fig. (Despre vreme) A se strica. Deodată s-a schimbat vremea cea frumoasă într-o vijelie cumplită... – Așa-i că s-a deocheat vremea? zise unul dintre plăieși. CREANGĂ, A. 30.

A SE DEOCHEA mă deochi intranz. (în superstiții) A se îmbolnăvi de deochi. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

A DEOCHEA deochi tranz. A face să se deoache. [Sil. de-o-chea] /Din deochi

deochi² v vz deochea

deochia v vz deochea

deoichea v vz deochea

diochea v vz deochea

diochia v vz deochea

deochià v. 1. a fermeca cu privirea: să nu deoachie copilașul CR.; 2. fig. a se face mai rău: s’a deochiat vremea CR. [V. deochiu].

deóchĭ, a -cheá v. tr. (de și ochĭ. – Deóchĭ, deochĭ, deoáche, deochém, deocheáțĭ, deoáche; deocheám; deocheáĭ, -cheáșĭ, -ché; să deoáche; deochind). Farmec, îmbolnăvesc, fac să decadă aruncînd o privire rea, invidioasă, de mirare ș.a.: nu te uita așa mult la copil să nu-l deochĭ! V. refl. Mă îmbolnăvesc, încep să decad din cauza deochĭuluĭ. Fig. Mă compromit, perd prestigiu. Fac regrese, merg spre răŭ: timpu se deoache. – În vest a 2-chĭa. În Mold. sud dióchĭ, diochét, a diocheá, în nord a dioché. Cp. cu trunchez.

deochea (a ~) (desp. de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; imper. 2 sg. afirm. deoache; ger. deochind

deochea (a ~) (de-o-chea) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; conj. prez. 1 și 2 sg. să deochi, 3 să deoache; ger. deochind; part. deocheat

deochea vb. (sil. de-o-chea), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. deochi, 3 sg. și pl. deoache, 1 pl. deochem, 2 pl. deocheați; ger. deochind; part. deocheat

deochiu, deoache 3 conj., -chiam 1 imp., -chiat prt., -chiere inf. s.

DEOCHEA vb. v. invidia, pizmui.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, (reg.) a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

deochea vb. v. INVIDIA. PIZMUI.

DEOCHEA vb. (pop.) a poci, (reg.) a pocita, a săgeta, a strica. (Crede că l-a ~ cineva pe copil.)

deochea, deochi, vb. tranz. – A fermeca cu privirea. – Din deochi (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).