14 definiții pentru deplânge

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEPLÂNGE, deplâng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – Pref. de- + plânge (după fr. déplorer).

deplânge vt [At: I. NEGRUZZI, S. III, 399 / Pzi: deplâng / E: de4 + plânge cf fr déplorer] 1 A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva. 2 A găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire Si: a deplora.

DEPLÂNGE, deplâng, vb. III. Tranz. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a socoti pe cineva vrednic de compătimire; a deplora. [Perf. s. deplânsei, part. deplâns] – De4 + plânge (după fr. déplorer).

DEPLÂNGE vb. III. tr. A plînge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva). [P.i. deplîng. / < de- + plînge, după fr. déplorer].

DEPLÂNGE vb. tr. a plânge, a jeli, a compătimi (pe cineva sau ceva); a deplora. (după fr. déplorer)

A DEPLÂNGE deplâng tranz. (oameni, situații, destine etc.) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a jeli; a căina. /de + a plânge.

deplânge v. a plânge tare, a jeli. [Modelat după fr. déplorer].

DEPLÎNGE, deplîng, vb. III. Tranz. A plînge pe cineva care se află într-o situație grea, a simți și a arăta milă, părere de rău (față de o nenorocire, o pierdere etc.); a căina. De cîteva ori Cecil lăsase a se înțelege că dezaprobă viața Madalei și că îl deplînge pe Dinu Grințescu. C. PETRESCU, A. 424. – Forme gramaticale: perf. s. deplînsei, part. deplîns.

*deplîng, -plîns, a -plînge v. tr. (după lat. de-plángere și fr. déplorer). Deplor.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

deplânge (a ~) (desp. de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplâng, 3 sg. deplânge, perf. s. 1 sg. deplânsei, 1 pl. deplânserăm, m.m.c.p. 1 pl. deplânseserăm; conj. prez. 1 sg. să deplâng, 3 sg. să deplângă; ger. deplângând; part. deplâns

deplânge (a ~) (de-plân-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deplâng, 1 pl. deplângem; part. deplâns

deplânge vb. (sil. -plân-) → plânge

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEPLÎNGE vb. a căina, a compătimi, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce a îndurat.)

Intrare: deplânge
  • silabație: de-plân-ge info
verb (VT646)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • deplânge
  • deplângere
  • deplâns
  • deplânsu‑
  • deplângând
  • deplângându‑
singular plural
  • deplânge
  • deplângi
  • deplângeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • deplâng
(să)
  • deplâng
  • deplângeam
  • deplânsei
  • deplânsesem
a II-a (tu)
  • deplângi
(să)
  • deplângi
  • deplângeai
  • deplânseși
  • deplânseseși
a III-a (el, ea)
  • deplânge
(să)
  • deplângă
  • deplângea
  • deplânse
  • deplânsese
plural I (noi)
  • deplângem
(să)
  • deplângem
  • deplângeam
  • deplânserăm
  • deplânseserăm
  • deplânsesem
a II-a (voi)
  • deplângeți
(să)
  • deplângeți
  • deplângeați
  • deplânserăți
  • deplânseserăți
  • deplânseseți
a III-a (ei, ele)
  • deplâng
(să)
  • deplângă
  • deplângeau
  • deplânseră
  • deplânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

deplânge, deplângverb

  • 1. A simți milă, părere de rău față de cineva sau de ceva; a găsi, a considera pe cineva vrednic de compătimire. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote De cîteva ori Cecil lăsase a se înțelege că dezaprobă viața Madalei și că îl deplînge pe Dinu Grințescu. C. PETRESCU, A. 424. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.