DESCĂRCĂTURĂ, descărcături, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de aceasta. – Descărca + suf. -ătură.

descărcătură sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: descărca + -ătură] 1-4 (Îdt) Descărcare (1-4). 5 (Ccr) Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport.

DESCĂRCĂTURĂ, descărcaturi, s. f. 1. Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport. 2. Declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de ea. – Descărca + suf. -ătură.

DESCĂRCĂTURĂ, descărcături, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Ceea ce se descarcă dintr-un vehicul de transport; obiecte sau marfă descărcată. 2. Descărcare, declanșare a unei arme de foc; zgomotul produs de explozie; bubuit. Numele lui Ahmed-Kaiserli-pașa răsună în auzul Elencuței ca o descărcătură de tun. D. ZAMFIRESCU, R. 105. Damele stau, așteptînd să audă vreo descărcătură de pușcă. BOLINTINEANU, O. 330.

DESCĂRCĂTURĂ ~i f. 1) Cantitate de materiale ce se descarcă dintr-un vehicul. 2) Descărcare a unei arme de foc; împușcătură. /a descărea + suf. ~ătură

descărcătură f. acțiunea de a descărca și rezultatul ei.

descărcătură s. f., g.-d. art. descărcăturii; pl. descărcături

descărcătură s. f., g.-d. art. descărcăturii; pl. descărcături

descărcătură s. f., g.-d. art. descărcăturii; pl. descărcături

DESCĂRCĂTURĂ s. v. împușcătură.

DESCĂRCĂTURĂ s. foc, împușcătură, (înv.) pușcătură. (O ~ de armă.)