DESCLEȘTA, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Pref. des- + [în]cleșta.

descleșta [At: DEX / Pzi: ~tez / E: des- + (în)cleșta] 1-2 vtr A (se) desface dintr-o strânsoare. 3 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) fălcile A face pe cineva să vorbească. 4 vr (Îae) A începe, în sfârșit, să vorbească. 5-6 vtr A (se) desprinde cu greu din locul unde se afla fixat.

DESCLEȘTA, descleștez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A (se) desface, a (se) degaja dintr-o strânsoare, dintr-o încleștare. ◊ Expr. (Tranz.) A-i descleșta cuiva fălcile = a face pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe, în sfârșit, să vorbească. 2. A (se) desprinde, a (se) smulge cu greu din locul unde se află fixat. – Des¹- + [în]cleșta.

DESCLEȘTA, descleștez, vb. I. Tranz. 1. A desprinde dintr-o strînsoare (asemănătoare cu a unui clește). (Fig.) În fața palatului, puhoiul compact își descleștă strînsoarea. C. PETRESCU, C. V. 58. ♦ (Cu privire la fălci sau dinți, p. ext. la gură) A desface dintr-o încleștare. Își descleștă cu greu fălcile, întredeschise buzele sbîrcite. DUMITRIU, N. 240. Danton... descleștează dinții. CAMIL PETRESCU, T. II 501. (Refl.) Gura, amară, se descleștase. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 289. ◊ Expr. A-i descleșta cuiva fălcile = a constrînge pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se descleșta cuiva fălcile = a începe în sfîrșit (sau cu mare greutate) să vorbească. Tată-său stărui de el pînă i se descleștară fălcile. Negoiță povesti cu nevinovăție tot ce i se întîmplase. GALACTION, O. I 300. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din») A smulge, a desprinde cu greu ceva din locul unde se află fixat sau înțepenit. De-abia își putea descleșta picioarele din sîngele închegat. CREANGĂ, P. 227. ◊ Refl. Nu putea să se descleșteze bietul Robinson din brațele căpitanului, bucurîndu-se împreună cu dînsul pentru dezrobirea corăbiei. DRĂGHICI, R. 300.

A DESCLEȘTA ~ez tranz. A face să se descleșteze. /des- + a [în]cleșta

A SE DESCLEȘTA se ~ează intranz. A se desface desprinzându-se dintr-o strânsoare. /des- + a [în]cleșta

descleștà v. a desface ceva încleștat: a descleșta gura.

descleștéz v. tr. (d. clește). Desfac ceĭa ce era strâns ca cu cleștele: nu putea să-șĭ descleșteze gura de frig.

descleșta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. descleștez, 3 descleștează; conj. prez. 1 sg. să descleștez, 3 să descleșteze

descleșta (a ~) vb., ind. prez. 3 descleștează

descleșta vb., ind. prez. 1 sg. descleștez, 3 sg. și pl. descleștează

descleștez.

A descleșta ≠ a încleșta