19 definiții pentru descompunere

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.

DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. – V. descompune.

descompunere sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: descompune] 1 Desfacere în părțile componente Si: descompus1 (1). 2 (Fig) Destrămare. 3 Alterare a unor materii, corpuri organice Si: descompus1 (3). 4 (Fig; d. oameni) Schimbare prin deformare a caracterului, înfățișării morale sau fizice Si: descompus1 (4). 5 (Fig) Crispare a feței Si: descompus1 (5). 6 Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structura mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă Si: descompus1 (6).

DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. 1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. în elementele sale componente. Descompunerea apei în oxigen și hidrogen.Descompunerea luminii = punerea în evidență a razelor colorate din care este compusă lumina albă naturală. (Mat.) Descompunerea unui număr în factori primi = operație aritmetică pentru aflarea factorilor primi care compun acel număr. ♦ Fig. Dezmembrare, destrămare. Descompunerea imperiului sclavagist. ▭ [Imperiul turc și cel austriac] sînt două imperii în descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. 2. Alterare, putrezire, dezagregare. Cadavrul a intrat în descompunere. 3. Fig. Deformare a caracterului, a înfățișării morale sau fizice a cuiva. Descompunere morală.

DESCOMPUNERE s.f. Acțiunea de a (se) descompune și rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ Reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. [< descompune].

DESCOMPUNERE s. f. 1. acțiunea de a (se) descompune. 2. reacție chimică în urma căreia o substanță cu o structură mai complicată trece în substanțe cu molecule mai simple sau în elementele din care era compusă. (< descompune)

DESCOMPUNERE ~i f. 1) v. A DESCOMPUNE și A SE DESCOMPUNE. 2) Reacție chimică în procesul căreia dintr-o substanță cu structură moleculară mai complexă se obțin mai multe substanțe având structură moleculară mai simplă. /a (se) descompune

descompunere f. 1. acțiunea de a descompune și starea lucrului descompus; 2. fig. dezorganizare completă.

*descompunére f. Descompozițiune. Și dis-.

*descompún, -pús, a -púne v. tr. (d. compun, după fr. décomposer). Separ, desfac în elementele luĭ ceĭa ce era compus: a descompune apa. Corup, stric, alterez: căldura descompune carnea. – Și dis-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

descompunere s. f., g.-d. art. descompunerii; pl. descompuneri

descompunere s. f., g.-d. art. descompunerii; pl. descompuneri

descompunere s. f., g.-d. art. descompunerii; pl. descompuneri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DESCOMPUNERE s. v. corupție, decadență, decădere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrăbălare, dezmăț, dezmembrare, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu.

DESCOMPUNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. v. putrefacție. 3. v. alterare. 4. v. râncezire.

DESCOMPUNERE s. 1. desfacere, despărțire, divizare, fracționare, împărțire, scindare, separare, (rar) dezalcătuire. (~ în particule a unui corp dezintegrat.) 2. putrefacție, putrezire, (rar) putrefiere, (înv.) putrejune, putrezeală, putreziciune. (~ unui cadavru.) 3. acrire, alterare, fermentare, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mincării.) 4. alterare, rîncezire, stricare. (~ a unei materii grase.)

descompunere s. v. CORUPȚIE. DECADENȚĂ. DECĂDERE. DEPRAVARE. DESFRÎNARE. DESFRÎU. DESTRĂBĂLARE. DEZMĂȚ. DEZMEMBRARE. IMORALITATE. PERDIȚIE. PERVERSITATE. PERVERSIUNE. PERVERTIRE. PIERZANIE. PIERZARE. STRICĂCIUNE. VICIU.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DESCOMPUNERE. Subst. Descompunere, destrămare, dezmembrare, dezarticulare, dezarticulație; dezintegrare, fisiune, fisionare, dezagregare, dizolvare. Împărțire, împărțeală, divizare, diviziune, fărîmițare. Divizibilitate. Desfacere, desfăcut, despărțire, demontare, demontat. Electroliză; hidrolizâ. Analiză, analizare; disecare, disecție. Distrugere, sfărîmare, desființare, devastare, mistuire, mistuială (rar). Stricare, putrefacție, putrefiere (livr.), putrezire, putregăire (rar), putrezeală, rîncezire, rîncezeală; alterare,; ruginire; mucegăire, mucezeală, mucezire. Putregai, putrejune (înv.); rugină, ruginitură; cangrenă. Cadavru, leș, mortăciune, hoit, stîrv, putreziciune, putrezime (rar), putrezitură (rar), putriditate (livr.). Alterabilitate. Adj. Descompus, destrămat, dezarticulat, dezintegrat, dezagregat, dizolvat. Împărțit, desfăcut, despărțit, fărîmițat; distrus, sfărîmat, desființat. Stricat, alterat, putred, putrid (livr.), putrezit, putrescent (livr.), putregăit (rar), putregăios (pop.); mucezit, mucegăit; ruginit; rînced, rîncezit. Alterabil, putrescibil (livr.), putrefiabil (livr.). Fisionabil; divizibil; demontabil. Vb. A se descompune, a se diviza, a se divide, a se destrăma, a se desface, a se dezmembra, a se dezarticula; a se dezintegra, a se dezagrega, a se dizolva. A se fărîmița, a se sfărîma, a se distruge, a se mistui. A se strica, a se altera, a putrezi, a mucegăi, a mucezi, a putregăi (rar), a rugini, a se putrefia (livr.), a intra în putrefacție, a se cangrena. A descompune, a destrăma, a dezorganiza; a dezmembra, a dezarticula; a dezintegra, a fisiona, a dezagrega, a dizolva. A împărți, a diviza, a divide, a îmbucăți, a face bucăți, a fărîmița. A desface, a demonta. A distruge, a nimici, a sfărîma, a desființa, a devasta, a mistui. V. dezordine, dispersare, distrugere, moarte, separare.

Intrare: descompunere
descompunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • descompunere
  • descompunerea
plural
  • descompuneri
  • descompunerile
genitiv-dativ singular
  • descompuneri
  • descompunerii
plural
  • descompuneri
  • descompunerilor
vocativ singular
plural
discompunere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • discompunere
  • discompunerea
plural
  • discompuneri
  • discompunerile
genitiv-dativ singular
  • discompuneri
  • discompunerii
plural
  • discompuneri
  • discompunerilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

descompunere, descompunerisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a (se) descompune. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    antonime: compunere
    • 1.1. Desfacere a unui obiect, a unui corp etc. în elementele sale componente. DLRLC DN
      sinonime: desfacere
      • format_quote Descompunerea apei în oxigen și hidrogen.
      • 1.1.1. Reacție chimică în urma căreia o substanță constituită din molecule cu structură mai complicată trece în mai multe substanțe constituite din molecule cu structură mai simplă. DEX '09 DEX '98 DN
      • 1.1.2. Descompunerea luminii = punerea în evidență a razelor colorate din care este compusă lumina albă naturală. DLRLC
      • 1.1.3. matematică Descompunerea unui număr în factori primi = operație aritmetică pentru aflarea factorilor primi care compun acel număr. DLRLC
      • 1.1.4. figurat Destrămare, dezmembrare. DLRLC
        • format_quote Descompunerea imperiului sclavagist. DLRLC
        • format_quote [Imperiul turc și cel austriac] sînt două imperii în descompunere. CAMIL PETRESCU, B. 203. DLRLC
    • 1.2. Alterare, dezagregare, putrezire, stricare. DLRLC DN
      • format_quote Cadavrul a intrat în descompunere. DLRLC
    • 1.3. figurat Deformare a caracterului, a înfățișării morale sau fizice a cuiva. DLRLC
      • format_quote Descompunere morală. DLRLC
etimologie:
  • vezi descompune DEX '09 DEX '98 DN

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.