DESEMNARE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna¹. – V. desemna.

desemnare¹ sf [At: DA ms / Pl: ~nări / E: desemna] 1 Indicare a unei persoane după semne distinctive după care se poate recunoaște Si: desemnat¹ (1). 2 Destinare a unei persoane pentru o anumită funcție Si: desemnat¹ (2). 3 Numire a cuiva într-o funcție Si: desemnat¹ (3).

DESEMNARE, desemnări, s. f. Faptul de a desemna. – V. desemna.

DESEMNARE s. f. Faptul de a desemna; indicare, numire a unei persoane pentru o anumită funcție sau demnitate.

DESEMNARE s.f. Faptul de a desemna. [< desemna].

desemnare (indicare) s. f., g.-d. art. desemnării; pl. desemnări

desemnare (indicare) s. f., g.-d. art. desemnării; pl. desemnări

desemnare (indicare a unei persoane) s. f., g.-d. art. desemnării, pl. desemnări

DESEMNARE s. 1. v. constituire. 2. v. indicare.

DESEMNARE s. 1. alcătuire, constituire, creare, formare, instituire, înființare, numire, organizare, stabilire. (~ unei comisii.) 2. arătare, indicare, semnalare. (Tabel cu ~ învingătorilor într-un concurs.)