dezastru sn [At: HELIADE, O. II, 340 / S și: (înv) desa~ / Pl: ~re, (înv) ~uri / E: fr désastre] 1 Situație anormală deosebit de gravă (cauzată de un eveniment tragic, natural sau provocat) Si: catastrofă, nenorocire, calamitate, cataclism. 2 (Rar) Pierdere. 3 (Fig) Stare de mare nemulțumire sufletească sau durere fizică ori psihică a cuiva Si: nefericire, suferință. 4 Nenorocire. 5 (Pan) Stare de decădere, de degradare a firii umane în raport cu celelalte elemente ale universului. 6 (Fig) Rău care afectează viața economică și socială Si: dezorganizare, distrugere, ruină. modificată

DEZASTRU, dezastre, s. n. Nenorocire mare, catastrofă. V. calamitate, prăpăd. După dezastrul de la Nicopole, Mircea avea să rămînă singur în fața amenințărilor turcești. IST. R.P.R. 94. Dinu rămase înlemnit, ca în fața unui dezastru ireparabil. VLAHUȚĂ, O. A. 377.

DEZASTRU s.n. Nenorocire de mari proporții; catastrofă. [< fr. désastre, cf. it. disastro].

DEZASTRU s. n. nenorocire de mari proporții, catastrofă, calamitate. (< fr. désastre)

DEZASTRU ~e n. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; flagel; urgie; calamitate. /<fr. désastre

dezastru n. mare nenorocire.

* dezástru n., pl. e (fr. désastre, it. disastro, d. dis-, prefix privativ și astro, astru, stea, adică „stea defavorabilă”). Catastrofă, prăpădenie, mare nenorocire: dezastru de la Cannae nu înfrînse curaju Romanilor. V. calamitate.

dezastru s. n., art. dezastrul; pl. dezastre

dezastru s. n., art. dezastrul; pl. dezastre

dezastru s. n., art. dezastrul; pl. dezastre

dezastru, -tre.

DEZASTRU s. calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mânie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pârjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)

DEZASTRU s. calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)

DEZASTRU. Subst. Dezastru, catastrofă, calamitate, nenorocire, sinistru, tragedie, restriște (pop.), flagel (fig.), cataclism, ravagiu, urgie, prăpăd, prăpădul pămîntului (Domnului, lui Dumnezeu), prăpădenie (pop.), prăpăstenie (pop.); distrugere, nimicire, pustiire, pîrjol (fig.), devastare, ruină (fig.); potop (fig.), potopenie (rar), potopire (pop.), năpastă, belea (fam.), pacoste; prăpădul lumii, sfîrșitul lumii, apocalips. Furtună, uragan, ciclon, tornadă. Cutremur (de pămînt), seism. Inundație, inundare, potop, revărsare de ape. Incendiu, pîrjol, foc. Secetă; foamete. Boală, epidemie, epizootie, molimă, morb (livr.), boleșniță (pop.), boliște (reg.), boleaznă (pop.). Accident, accidentare. Naufragiu, naufragiere. Război. Moarte. Adj. Dezasțruos, funest, fatal, catastrofal, catastrofic, apocaliptic; sinistru, funebru, tragic, de urgie; distrugător, distructiv, nimicitor, ruinător, ucigător, prăpăditor (rar), pustiitor, potopitor (pop.), seismic; secetos. Distrus, ruinat, nimicit, pustiit, potopit (pop.); pîrjolit, incendiat, ars; sinistrat; accidentat; naufragiat. Vb. A veni o nenorocire; a suferi o catastrofă, a da de nenorocire. A distruge, a nimici, a nimicnici (înv.), a dărîma, a prăpădi, a potopi (pop.), a pustii, a devasta, a ruina (fig.), a face praf, a se alege scrumul (și praful; și fumul; și cenușa). A arde, a pîrjoli, a da foc, a incendia, a (se) mistui în flăcări, a se preface în scrum. A se cutremura (pămîntul). A inunda, a potopi. A suferi de foame, a flămînzi, a muri de foame. A se accidenta, a suferi un accident; a naufragia. V. boală, distrugere, foame, foc, moarte, nenorocire, război.