DEZBINA, dezbin, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Lat. disglut(i)nare (după îmbina).

dezbina [At: IACOV, SYN. 39^v/3 / V: (îrg) dejedina, dejghina, dezcina, dezdina, ~zghi~, dizgina / S și: (înv) desb~ / S și: (înv) desb~ / Pzi: dezbin / E: ml disglut(i)nare cf dez- + (îm)bina] 1-2 vtr (Rar) A (se) desprinde de undeva Si: a (se) desface, a (se) rupe, a (se) separa. 3-4 vtrr (Fig) A face să nu se mai înțeleagă sau a nu se mai înțelege între ei Si: a (se) despărți, a (se) dușmăni, a (se) învrăjbi. 5 vr (Olt; fig) A munci din greu. 6 vr (Reg; d. membrele inferioare la om sau cele posterioare la animale) A ieși din articulația șoldului. 7 vr (Reg; d. picioare) A se depărta foarte tare Si: (pop) a (se) crăci. modificată

DEZBINA, dezbin, vb. I. 1. Tranz. și refl. recipr. A face să nu se mai înțeleagă, să se dușmănească, sau a nu se mai înțelege între ei, a se dușmăni; a (se) învrăjbi. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se rupe (de undeva). – Din lat. disglut[i]nare (refăcut după îmbina).

DEZBINA, dezbin, vb. I. 1. Tranz. (În opoziție cu uni sau înfrăți) A face să se despartă, să se dușmănească; a învrăjbi, a produce discordie; a îndepărta pe unul de altul, a răzleți. De nu s-ar fi prigonit între dînșii, dezbinați toată vremea, ar fi putut încă dura o casă puternică și vestită. M. I. CARAGIALE, C. 49. Tot ceea ce dezbină o nație sînt clasele și privilegiul. BOLLIAC, O. 264. 2. Refl. (Rar) A se desface, a se separa, a se despărți, a se despica. Acolo un crac de munte se dezbină cu pornire, Prăvălindu-se cu vuiet în talazul răzvrătit. NEGRUZZI, S. II 6.

A DEZBINA dezbin tranz. A face să se dezbine. /<lat. disglut[i]nare

A SE DEZBINA mă dezbin intranz. 1) (despre două sau mai multe persoane) A trăi în vrajbă; a se afla în relații de dușmănie; a se vrăjmăși; a se învrăjbi; a se urî. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezarticula; a se descompune; a se dezagrega. 3) (despre crengi) A se desprinde de tulpină sau de altă creangă (fără a cădea). /<lat. disglut[i]nare

dejedina v vz dezbina

dejghina v vz dezbina

dejgina v vz dezbina

dezcina v vz dezbina

dezdina v vz dezbina

dezghina v vz dezbina

dezgina v vz dezbina

dizgina v vz dezbina

DIVIDE ET IMPERA (lat.) (Machiavel) = Desbină și stăpînește.

desbinà (desghinà) v. 1. a se desface: o oaie se desghină din turmă ISP.; 2. a dezuni, a învrăjbi. [V. îmbinà].

desghinà v. Mold. V. desbinà.

2) dezbín, a -á v. tr. (compus ca și îm-bin și com-bin). Despic, despart: boiĭ alunecaŭ pe gheață și-șĭ dezbinaŭ picioarele. Fig. Despart, învrăjbesc, produc discordie: eraŭ amicĭ, dar politica ĭa dezbinat. V. refl. Mă despic: boiĭ se dezbină pe gheață. Fig. Mă despart din cauza discordiiĭ: s’aŭ dezbinat de cînd fac politică.

dezbina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbin, 3 dezbină; conj. prez. 1 sg. să dezbin, 3 să dezbine

dezbina (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbină

dezbina vb., ind. prez. 1 sg. dezbin, 3 sg. și pl. dezbină

dezbina

desbin.

DEZBINA vb. a (se) învrăjbi, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)

DEZBINA vb. a (se) învrăjbi, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)

A (se) dezbina ≠ a (se) îmbina, a (se) uni

DIVIDE ET IMPERA! (lat.) dezbină și stăpânește – Principiu de guvernare enunțat de Machiavelli, utilizat deseori pentru a defini politica Imperiului Habsburgic. Exista și la romani: „Divide ut regnes!” („dezbină ca să domnești!”).

Divide et impera (lat. „Împarte și stăpînește”) – Faimos adagiu roman ridicat la principiu de guvernămînt, care apare și sub forma mai puțin uzitată, dar mai explicită: divide et regnes (divide pentru a domni). Niccolo Machiavelli (vezi Machiavelism), care a studiat și a scris despre politica imperiului roman, a rezumat-o în această formulă care i-a fost pusă în seamă. Dar ea e mult mai veche și Heinrich Heine o atribuie într-o scrisoare din Paris (12 ianuarie 1842) regelui Filip al Macedoniei care s-a urcat pe tron în anul 359 î.e.n. Formula a fost aplicată de multe guverne oligarhice care, pentru a subjuga popoarele, provocau dezbinări între partide, între naționalități. Lenin scria: „Aceasta este tocmai o poziție… pe care absolutismul a cedat-o democratismului crescînd, pentru a-și păstra pozițiile principale, pentru a împărți și dezbina pe cei care revendicau transformări politice” (Opere, vol. 5, pag. 59-60). IST.