DEZGUST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Pref. dez- + gust (după fr. dégoût).

dezgust sn [At: (a. 1693), ap. TDRG / Pl: ~uri / E: dez- + gust] Aversiune pentru mâncare (sau pentru un lucru, pentru o persoană etc.) Si: scârbă, silă.

DEZGUST s. n. Aversiune pentru mâncare sau, p. ext., pentru un lucru, o persoană etc.; scârbă, silă. – Dez- + gust (după fr. dégoût).

DEZGUST s. n. Aversiune pentru mîncare sau, p. ext., pentru un lucru sau o persoană; scîrbă, greață, silă. [În satire] Eminescu nu descrie durerile lui directe, ci dezgustul și nemulțumirea lui despre mediul care-l înconjura. IONESCU-RION, C. 89. Și dezgustul meu din suflet să-l împac prin a mea minte. EMINESCU, O. I 137. ◊ Loc. adv. Cu dezgust = cu scîrbă, în silă. Irina trece pe lîngă el cu dezgust. DAVIDOGLU, M. 19. Horia Țincoca luă nota de pe masă, întinzîndu-i-o și privind-o cu dezgust. C. PETRESCU, A. 388. Împăratul... îi asculta cu dezgust și numai înghițea noduri. CREANGĂ, P. 260.

DEZGUST s.n. Scîrbă, lipsă de gust pentru mîncare; (p. ext.) scîrbă, silă (față de cineva, de ceva). [Cf. it. disgusto, fr. dégoût].

DEZGUST s. n. repulsie față de unele alimente etc.; scârbă, silă. (după fr. dégoût)

DEZGUST n. Sentiment sau senzație de neplăcere față de ceva sau de cineva; repulsie; silă; aversiune; antipatie; scârbă. /dez- + gust

* 1) dezgust n., pl. urĭ. (d. gust, după fr. dégoût). Neplăcere, greață, aversiune: carnea inspiră dezgust.

dizgust sn vz dezgust

desgust n. 1. lipsă de gust; 2. aversiune, repugnanță.

dezgust s. n.

dezgust s. n.

dezgust s. n.

dezgust

desgust.

DEZGUST s. aversiune, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scârbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urât, (pop. fig.) saț. (Simte un ~ de neînvins.)

DEZGUST s. aversiune, greață, îngrețoșare, oroare, repulsie, scîrbă, silă, (livr.) repugnanță, (rar) nesuferire, (pop. și fam.) lehamite, (înv.) urît, (pop. fig.) saț. (Simte un ~ de neînvins.)

TAEDIUM VITAE (lat.) dezgust de viață – Sentiment propriu mai ales oamenilor inactivi: urât, plictis, spleen.

VOLUPTATIBUS MAXIMIS FASTIDIUM EST FINITIMUM (lat.) cele mai mari plăceri pot sfârși în dezgust – Cicero, „De oratore”, 3, 25.