DEZOLANT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant.

dezolant, ~ă a [At: NEGULICI / S și: (înv) deso~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr désolant] (Liv) 1 Care întristează profund Si: deprimant, dezolator, jalnic.

DEZOLANT, -Ă, dezolanți, -te, adj. (Livr.) Care întristează, care mâhnește profund; jalnic, deprimant, dezolator. – Din fr. désolant.

DEZOLANT, -Ă, dezolanți, -te, adj. Care întristează, care produce mîhnire adîncă; jalnic. V. pustiu. Bazinul carbonifer nu se întinde în mijlocul unei dezolante cîmpii cenușii, ci de jur împrejurul minelor și al coloniilor munții se ridică spre cer, și tot acest ținut e plin de măreție și de o nobilă frumusețe. BOGZA, V. J. 212. Era, în toată casa, un semiîntuneric dezolant. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 328. Jalnic, dezolant, pustiu e delta moartă. BART, E. 309.

DEZOLANT, -Ă adj. Care întristează; jalnic; dezolator. [Cf. fr. désolant].

DEZOLANT, -Ă adj. care dezolează; jalnic; deprimant. (< fr. désolant)

DEZOLANT ~tă (~ți, ~te) Care dezolează; în stare să dezoleze; deprimant. /<fr. désolant

dezolant adj. m., pl. dezolanți; f. dezolantă, pl. dezolante

dezolant adj. m., pl. dezolanți; f. dezolantă, pl. dezolante

dezolant adj. m., pl. dezolanți; f. sg. dezolantă, pl. dezolante

DEZOLANT adj. 1. demoralizant, deprimant, descurajant, mohorât, posomorât, trist, (rar) dezolator, posac. (Un peisaj ~.) 2. v. deprimant.

DEZOLANT adj. 1. demoralizant, deprimant, descurajant, mohorît, posomorît, trist, (rar) dezolator, posac. (Un peisaj ~.) 2. apăsător, deprimant, sumbru, (fig.) negru. (Gînduri ~.)

Dezolant ≠ îmbucurător