DIAVOL, diavoli, s. m. 1. (Bis.) Spiritul suprem al răului care ispitește, dezbină; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

diavol sm [At: PSALT. 235 / V: (înv; rar) ~ă sf / Pl: ~i / E: vsl дꙗвολъ] 1 Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău Si: drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2 (Pex) Duh necurat Si: iazmă. 3 (Reg; îs) Încuierea ~ului Joc de copii care constă în aruncarea unor pietre în apa unui râu, a unei bălți etc. 4 (Fig) Putere de seducție, de captivare. 5 (Fig) Spirit rău, diabolic. 6 (Fig) Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț. 7 (Fig) Nume dat unui om rău. 8 Mașină cu care se scot buturugile din pământ când se defrișează pădurea. 9 (Reg; lpl) Sarmale.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Ființă imaginară considerată drept întruchipare a spiritului rău; drac, satana, demon, necuratul, aghiuță. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, isteț sau obraznic, rău. – Din sl. dijavolŭ.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Drac. Afară, în pridvorul mănăstirii, e închipuit în toate amănuntele lui și zugrăvit infernul. Diavoli negri lovesc cu biciul trupurile goale ale păcătoșilor. BOGZA, C. O. 357. Pe tot drumul de la Rucăr n-am întîlnit nici un trecător, și iată, acum în defileu, cîțiva inși într-o căruță par diavoli, de neașteptat acolo. CAMIL PETRESCU, U. N. 238. 2. Fig. Nume dat unui om (mai ales unui copil) vioi, zglobiu, isteț, îndrăzneț, obraznic, rău. Ce cauți, diavole, tocmai din mahalaua ta aici? PAS, Z. I 16. Așa diavol nici că s-a dat pe fața pămîntului. ALECSANDRI, T. I 384. ♦ (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de») Termen de ocară ușoară pentru un lucru care produce supărare, care creează dificultăți. Măi Grigoriță, zisei eu, alungînd cu furculița, pe luciul farfuriei, un diavol de măslină mică și uscată. HOGAȘ, DR. 251. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Putere de seducție, de captivare. Și încă pentru ce... mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic și cu toți diavolii ei în ochi și în asimetria dulce a zîmbetului. IBRĂILEANU, A. 189. – Pronunțat: dia-.

DIAVOL ~i m. 1) Ființă imaginată drept spirit al răului; dușman principal al lui Dumnezeu și al omenirii; drac; satană. 2) fam. Persoană, mai ales copil, îndrăzneț, vioi și obraznic. [Sil. di-a-] /<sl. dijavolu

diavol m. 1. înger căzut, spirit rău; 2. fig. om rău, copil gălăgios. [Gr. mod., din care limbă se trag de asemenea sinonimele dimon și satana].

* diávol m., pl. lĭ (ngr. diávolas, d. vgr. diábolos; vsl. rus. diĭavolŭ. V. diabolic). Drac, demon, spirit necurat. Fig. Copil neastîmpărat. – Și dĭavol, ghĭavol, gheavol. – Fem. -íță, și -oáĭcă.

diavolă sf vz diavol

gheavol sm vz diavol

ghiavol m. Mold. diavol: ghiavoli ce sunteți! CR. [Rostire dialectală].

gheávol, V. diavol.

diavol (desp. dia-) s. m., pl. diavoli

diavol (dia-) s. m., pl. diavoli

diavol s. m. (sil. dia-), pl. diavoli

diavol, -li.

DIAVOL s. v. drac.

DIAVOL s. aghiuță, demon, drac, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă. ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.).

diavol (diavoli), s. m. – Drac, demon. Se spune frecvent despre copiii neastîmpărați sau neascultători. – Var. ghiavol. Mr. dhiavol. Gr. διάβολος (Murnu 18). – Var. diavolesc, adj. (diabolic); diavolie, s. f. (ștrengărie, drăcie; rău, maleficiu); diavoliță, s. f. (drăcoaică); diavoloaică, s. f. (drăcoaică). Din rom. provine bg. de la Trans. giaulu (Miklosich, Sprache, 123).

Avocatul diavolului – se spune despre un critic răutăcios. Vine de la Advocatus diavoli, persoana însărcinată să conteste cererea unui candidat la canonizare în fața conclavului papal. În opoziție cu Advocatus dei (Avocatul Domnului), persoana care sprijinea o asemenea propunere. „În discuții este util uneori «avocatul diavolului», apărătorul unei păreri absurde, respinse de toți” (Lenin, Opere, vol. 9, pag. 214).

a-și vinde sufletul diavolului / dracului expr. 1. a se ticăloși, a comite nelegiuiri. 2. a duce o viață depravată / de desfrâu. 3. a face compromisuri morale importante.