12 definiții pentru dibăcie

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DIBĂCIE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, abilitate, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie.

dibăcie sf [At: OBLĂDUIREA, 53/12 / Pl: ~ii / E: dibaci + -ie] 1 Pricepere deosebită Si: iscusință, îndemânare. 2 Măiestrie. 3 (Fig) Șiretenie. 4 (Pex; fig) Rafinament.

DIBĂCIE, dibăcii, s. f. Îndemânare, abilitate, pricepere, iscusință. ♦ Șiretenie, viclenie; rafinament. – Dibaci + suf. -ie.

DIBĂCIE, dibăcii, s. f. Îndemînare, iscusință, pricepere. Oriunde s-ar fi adunat roiul, pe-o creangă cît de sus, băiatul îl cobora cu dibăcie și cu mișcări cumpănite. SADOVEANU, P. M. 50. Are... dibăcia cofetarului de a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. [În antichitate] dibăcia, puterea fizică a luptătorului hotărau biruința. GHEREA, ST. CR. II 108. ♦ Șiretenie, viclenie, rafinament. Om cu rostul lui, muncitor, gospodar, Badea fusese cercat de multe pețitoare, dar cu toată dibăcia lor nu putuse să-l prindă în laț nici una. GALACTION, O. I 124.

DIBĂCIE ~i f. Caracter dibaci; pricepere; îndemânare; iscusință; dexteritate; abilitate. [Art. dibăcia; G.-D. dibăciei; Sil. -ci-e] /dibaci + suf. ~ie

dibăcie f. calitatea omului dibaciu: îndemânare, iscusință.

dibăcíe (vest) și ghibăcíe (est) f. Calitatea de a fi dibacĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dibăcie s. f., art. dibăcia, g.-d. art. dibăciei; pl. dibăcii, art. dibăciile (desp. -ci-i-)

dibăcie s. f., art. dibăcia, g.-d. art. dibăciei; pl. dibăcii, art. dibăciile

dibăcie s. f., art. dibăcia, g.-d. art. dibăciei; pl. dibăcii, art. dibăciile

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DIBĂCIE s. 1. v. îndemânare. 2. v. măiestrie. 3. v. inteligență.

DIBĂCIE s. 1. abilitate, destoinicie, dexteritate, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, talent, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra o mare ~ în mînuirea...) 2. artă, iscusință, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 3. agerime, deșteptăciune, inteligență, iscusință, istețime, îndemînare, pricepere. (~ unei persoane într-o împrejurare dată.)

Intrare: dibăcie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dibăcie
  • dibăcia
plural
  • dibăcii
  • dibăciile
genitiv-dativ singular
  • dibăcii
  • dibăciei
plural
  • dibăcii
  • dibăciilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dibăcie, dibăciisubstantiv feminin

  • 1. Abilitate, iscusință, pricepere, îndemânare. DEX '98 DLRLC
    • format_quote Oriunde s-ar fi adunat roiul, pe-o creangă cît de sus, băiatul îl cobora cu dibăcie și cu mișcări cumpănite. SADOVEANU, P. M. 50. DLRLC
    • format_quote Are... dibăcia cofetarului de a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. DLRLC
    • format_quote [În antichitate] dibăcia, puterea fizică a luptătorului hotărau biruința. GHEREA, ST. CR. II 108. DLRLC
  • 2. Abilitate, rafinament, viclenie, șiretenie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Om cu rostul lui, muncitor, gospodar, Badea fusese cercat de multe pețitoare, dar cu toată dibăcia lor nu putuse să-l prindă în laț nici una. GALACTION, O. I 124. DLRLC
etimologie:
  • Dibaci + sufix -ie. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.