digestie sf [At: ALBINEȚ, M. 110/1 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr digestion, lat digestio] Proces fiziologic complex prin care alimentele introduse în organism sunt transformate treptat în substanțe asimilabile Si: digerare¹, digerat¹, mistuire.

DIGESTIE, digestii, s. f. Totalitatea operațiilor prin care alimentele intrate în tubul digestiv sînt transformate, spre a fi asimilate de organism; mistuire, digerare. Se întreba ce rost au aci, el și monologul lui, între oamenii sătui, bine dispuși după digestie și cu desăvîrșire indiferenți. C. PETRESCU, Î. I 16.

DIGESTIE s.f. (Fiziol.) Totalitatea proceselor de transformare a alimentelor în aparatul digestiv pentru a putea fi asimilate de organism. [Gen. -iei, var. digestiune s.f. / cf. fr. digestion, lat. digestio].

DIGESTIE s. f. proces de transformare a alimentelor din aparatul digestiv în produși asimilabili. (< fr. digestion, lat. digestio)

DIGESTIE ~i f. Proces fiziologic constând în transformarea alimentelor ingerate în substanțe asimilabile. [Art. digestia; G.-D. digestiei; Sil. -ti-e] /<fr. digestion, lat. digestio

digestiune sf vz digestie

DIGESTIUNE s.f. v. digestie.

digestiune f. 1. mistuire; 2. elaborarea alimentelor în stomac.

* digestiúne f. (lat. di-géstio, -ónis. V. con-, in- și su-gestiune). Elaborațiunea alimentelor în stomah și intestin, mistuire. Macerațiune într’un lichid la temperatură înaltă. – Digestiunea, al căreĭ scop final e asimilarea alimentelor, cuprinde actele care se împlinesc cu ele de la ingestiune pînă cînd trec în sînge și chil. Actele mecanice-s mestecarea și înghițirea. Din gură alimentele trec pin esofag și ajung în stomah, unde suferă o primă elaborațiune. Trec apoĭ în intestin, unde supt acțiunea secrețiunilor fieriĭ și pancreasuluĭ, se prefac. în chim, care e absorbit de părețiĭ intestinalĭ. Părțile neelaborate continuă drumu și ajung în intestinu gros, de unde se eliminează ca materiĭ fecale. – Și -éstie.

digestie (asimilare a alimentelor) (desp. -ti-e) s. f., art. digestia (desp. -ti-a), g.-d. art. digestiei; pl. digestii, art. digestiile (desp. -ti-i-)

digestie (asimilare a alimentelor) (-ti-e) s. f., art. digestia (-ti-a), g.-d. art. digestiei; pl. digestii, art. digestiile (-ti-i-)

digestie s. f. (sil. -ti-e), art. digestia (sil. -ti-a), g.-d. art. digestiei; pl. digestii, art. digestiile (sil. -ti-i-)

digestie

DIGESTIE s. (FIZIOL.) digerare, mistuire, (rar) mistuială. (~ alimentelor.)

DIGESTIE s. (FIZIOL.) digerare, mistuire, (rar) mistuială. (~ alimentelor.)

DIGÉSTIE (< fr., lat.) s. f. (FIZIOL.) Proces fiziologic complex în cursul căruia alimentele sunt transformate în substanțe asimilabile. La majoritatea animalelor pluricelulare, d. se realizează în segmentele tubului digestiv. La animalele superioare și la om, d. începe în cavitatea bucală, unde alimentele sunt supuse masticației și acțiunii fermenților salivari (amilaza și maltaza). Prin deglutiție, alimentele trec prin esofag în stomac, unde suferă acțiunea pepsinei și a acidului clorhidric din sucul gastric. Alimentele parțial digerate (chimul) trec apoi în prima porțiune a intestinului subțire (duodenul), unde acționează asupra lor fermenții pancreatici (amilaza, lipaza, tripsina), la care se adaugă sărurile biliare. D. ia sfârșit în intestinul subțire, unde se face și absorbția produșilor de digestie în sânge (prin vilozitățile intestinale). Resturile nedigerate ajung în intestinul gros, de unde sunt eliminate ulterior. Întregul proces de d. este supus unui control nervos și endocrin.