DINAINTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = v. gură. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a acorda cuiva respect sau (prea multă) considerație. ♦ (Adjectival) Din față, anterior. Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri; de mai înainte. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + înainte.

dinainte [At: NEGRUZZI, S. I, 37 / E: de- + înainte] 1 av În față. 2 (Îla) De ~ Aflat în față. 3 av (Îe) A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe ~ A spune ceva ce nu a vrut să spună. 4 av (Îe) A nu-i trece cuiva pe ~ A acorda cuiva prea multă considerație. 5 ain Anterior. 6 sf (Îf dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om. 7 av De mai de mult. 8 (Îla) De ~ De adineauri. 9 av (Îal) Pomenit cu o ocazie anterioară. 10 av Din timp.

DINAINTE adv. 1. (Local) În față, înainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat în față. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gândurile pe față. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în față cuiva; a acorda cuiva o deosebită considerație. ♦ (Adjectival, invar.) Din față, anterior. Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioară. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + înainte.

DINAINTE adv. 1. (Cu sens local, în opoziție cu dinapoi, dindărăt, din urmă) În față, înainte. Eu aștept pînă ce dovedesc bucatele ce ai binevoit a-mi pune dinainte. SADOVEANU, F. J. 535. Cineva îi legase un șorț dinainte. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 51. În acel echipagiu dinapoi era o tînără... Dinainte era un om bălan ce putea să aibă 35 ani. NEGRUZZI, S. I 37. ◊ Loc. adj. De dinainte = din față. Toamne și ierni l-au plouat și l-au viscolit, pe drumuri, alături de iepușoara lui... pintenoagă la piciorul drept de dinainte. CAMILAR, N. I 21. Am rămas singur cu doamnele, înghesuit modest pe scăunașul de dinainte. IBRĂILEANU, A. 146. ◊ Loc. adv. Pe dinainte = prin față. Își căutau cu ochii, în cîrdul nesfîrșit care le curgea pe dinainte, mioarele. CAMILAR, T. 56. Pe urmă îi trecu pe dinainte icoană după icoană dintr-o tinereță fără odihnă. SADOVEANU, O. I 93. Broasca țestoasă îi tot sărea pe dinainte. ISPIRESCU, L. 35. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceea ce n-a vrut să spună, a-și da (prin vorbă) fără voie pe față gîndurile. N-aș voi să spun ceea ce nu prea este tocmai adevărul; dar ce să-i faci năravului? Mă ia gura pe dinainte. ODOBESCU, S. III 45. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în fața cuiva. Cînd aș avea eu o slugă ca aceasta, nu i-aș trece pe dinainte. CREANGĂ, P. 216. ♦ (Adjectival, invar.) Din față, anterior. Picioarele dinainte. ♦ (Substantivat, în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal. S-a dus în rîpă, sărind alternativ cu dinaintea și cu dinapoia, și fuge și acuma. SADOVEANU, O. A. II 194. 2. (Cu sens temporal, adesea precedat de «mai») De mai înainte, de mai demult. Totul a fost parcă hotărît dinainte. BOGZA, C. O. 240. Jocul pe care-l alegea fata era ales mai dinainte de mine. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 91. Ce i-ar fi fost mai lesne decît să ne ducă acolo fără să ne mai întrebe de vrem ori ba și fără să ne... spuie dinainte? M. I. CARAGIALE, C. 118. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea care-o vezi, Care ne făcea scoverzi; Asta-i lelea dinainte, Care ne făcea plăcinte Și care-am scos-o din minte! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 430. ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai înainte, de adineaori. Mioara fericită, aceeași de dinainte... îl ia puternic de gît. CAMIL PETRESCU, T. II 53. ♦ Din timp, de cu vreme. Numai să-mi spui dinainte cum să te duc. CREANGĂ, P. 197. De-ar ști omul ce-ar păți, Dinainte s-ar păzi. id. ib. 277.

DINAINTE, adv. 1. În față, înainte. ◊ Pe dinainte = prin față. ◊ Loc. adj. De dinainte = din față. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut să spună, a-și da fără voie gîndurile pe față. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrăzni (din prea mare respect sau considerație) să se arate în fața cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din față, anterior. Rîndul dinainte. ♦ (Substantivat, în forma dinaintea) Jumătatea din față a corpului unui animal. 2. De mai înainte, de mai de mult. ◊ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne făcea plăcinte (JARNÍK-BÎRSEANU). ◊ Loc. adj. De dinainte = de mai înainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de⁴ + înainte.

DINAINTE adv. 1) În spațiul aflat în față; înainte; anterior. ◊ Pe ~ prin față. A nu-i trece cuiva pe ~ a nu îndrăzni să se arate în fața cuiva. A-l lua gura pe ~ a spune ceva ce nu ar fi vrut să spună. 2) Dintr-o perioadă trecută; de mai demult; de mai înainte. Hotărât ~. 3) Din timp. A se pregăti de ceva ~. /de + înainte

dinainte adv. 1. în față: dinaintea casei mele; 2. înainte în timp: mai dinainte; 3. înainte în spațiu: cel dinainte. [V. înainte].

dinaínte prep. cu gen. (din și ainte). 1) Înainte, în față (fr. devant): dinaintea mea, dinaintea caseĭ. 2) Adv. de loc. Stă, se duce dinainte. 3) Adv. de timp: știam din ainte, din aintea ta (fr. d’avance). 4) Loc. adj. Cel de dinainte saŭ cel din ainte (în opoz. cu cel de dinapoĭ, cel din apoĭ), anterior: partea de dinainte. 5) Subst. Asta e dinaintea caseĭ, fața caseĭ. V. înainte.

denainte av, pp, a, sf vz dinainte

DINAINTEA¹ f. (despre corpul omului sau al animalelor, despre haine) Partea din față. /de + înaintea

dinainte adj. invar., adv. (partea ~, a ști ~)

dinainte- prep. (~i)

dinainte adj. invar., adv. (partea ~, știa ~)

dinainte adv.

dinainte

de dinainte prep. + adv.

de dinainte prep. + adv.

pe dinainte

dinainte(a).

pe dinainte.

DINAINTE adj. invar., adv. 1. adj. invar. v. anterior. 2. adj. invar. v. anterior. 3. adv. înainte. (Îi pun ~ mâncarea.)

DINAINTE adj. invar., adv. 1. adj. invar, anterior. (Partea ~ a căruței.) 2. adj invar, anterior, precedent, premergător, (înv.) precezător. (În scrisoarea ~.) 3. adv. înainte. (Îi pun ~ mîncarea.)

Dinainte ≠ dinapoi, dindărăt

SCAUNUL DE DINAINTE s. v. gresie, perinoc.

scaunul de dinainte s. v. GRESIE. PERINOC.

jocu din-nainte v. învârtita.

dinainte adv. din epoca comunistă, dinainte de 22 decembrie 1989.

a-l lua gura pe dinainte expr. a divulga (involuntar) un secret