opțiuni
  • info

19 definiții pentru discorda

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DISCORDA, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

DISCORDA, pers. 3 discordează, vb. I. 1. Intranz. A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. 2. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. – Din fr. discorder, lat. discordare.

discorda [At: HELIADE, O. II, 376 / V: (înv) des~ / Pzi: 3 ~dează, (rar) discordă / E: fr discorder, lat discordare] 1 vr (Înv; d. instrumentele muzicale cu coarde, pex, d. coardele instrumentelor) A se dezacorda. 2 vr (D. corpuri sau d. mușchii corpului aflați în stare de încordare) A se destinde. 3 vi A fi în discordanță (2).

DISCORDA, pers. 3 discordează și (mai rar) discordă, vb. I. 1. Intranz. (În opoziție cu concorda) A fi în discordanță, a distona, a nu se armoniza, a nu se potrivi. 2. Refl. (Învechit, despre instrumente muzicale cu coarde sau despre coardele instrumentelor; în opoziție cu acorda) A se dezacorda. S-au discordat ghitara!... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. ◊ Fig. Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. 3. Tranz. (În opoziție cu încorda) A relaxa, a slăbi tensiunea, a destinde. A discorda un arc. ◊ Fig. O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. id. ib. 142. ◊ Refl. Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. – Variantă: descorda vb. I.

DISCORDA vb. I. 1. intr. A nu concorda, a nu se potrivi. ♦ A fi discordant, lipsit de armonie, 2. tr. A relaxa, a destinde. [P.I. 3 -dează și (rar) -dă. Var. descorda vb. I. / < fr. discorder, it. lat. discordare].

DISCORDA vb. I. intr. a nu concorda, a nu se potrivi. ◊ a fi discordant. II. tr. a relaxa. II. refl. (despre instrumente muzicale cu coarde) a se dezacorda. (< fr. discorder, lat. discordare)

A DISCORDA ~ez 1. intranz. A fi în discordanță; a distona; a dezacorda. 2. tranz. (instrumente muzicale cu coarde) A face să se dezacordeze; a dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

A SE DISCORDA pers. 3 se ~ează intranz. (despre instrumente muzicale) A-și pierde constanța tonurilor; a se dezacorda. /<fr. discorder, lat. discordare

discordà v. a fi discordant: s’a discordat chitara AL.

descorda v vz discorda

DESCORDA vb. I v. discorda.

DESCORDA vb. I. v. discorda.

DESCORDA vb. I. v. discorda.

* discordéz v. tr. (d. coardă, după a acorda; lat. dis-cordare, a fi în dezacord). Stric acordu, dezacordez: a discorda o chitară. V. destrun.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

discorda (a ~) vb., ind. prez. 3 discordează, imperf. 3 pl. discordau; conj. prez. 3 să discordeze

discorda (a ~) vb., ind. prez. 3 discordează

discorda vb., ind. prez. 3 sg. discordează

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DISCORDA vb. (MUZ.) a se dezacorda. (Un instrument care s-a ~.)

DISCORDA vb. a se dezacorda. (Un instrument care s-a ~.)

A discorda ≠ a acorda, a armoniza, a concorda

Intrare: discorda
discorda1 (3 -ează) verb grupa I conjugarea a II-a unipersonal
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discorda
  • discordare
  • discordat
  • discordatu‑
  • discordând
  • discordându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • discordează
 (să)
  • discordeze
  • discorda
  • discordă
  • discordase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • discordează
 (să)
  • discordeze
  • discordau
  • discordară
  • discordaseră
discorda2 (3 -ă) verb grupa I conjugarea I unipersonal
verb (VT4)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • discorda
  • discordare
  • discordat
  • discordatu‑
  • discordând
  • discordându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • discordă
 (să)
  • discorde
  • discorda
  • discordă
  • discordase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • discordă
 (să)
  • discorde
  • discordau
  • discordară
  • discordaseră
descorda1 (3 -ează) verb grupa I conjugarea a II-a unipersonal
verb (VT201)
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descorda
  • descordare
  • descordat
  • descordatu‑
  • descordând
  • descordându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • descordează
 (să)
  • descordeze
  • descorda
  • descordă
  • descordase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • descordează
 (să)
  • descordeze
  • descordau
  • descordară
  • descordaseră
descorda2 (3 -ă) verb grupa I conjugarea I unipersonal
verb (VT4)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • descorda
  • descordare
  • descordat
  • descordatu‑
  • descordând
  • descordându‑
 singular plural
— —
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) — — — — —
a II-a (tu) — — — — —
a III-a (el, ea)
  • descordă
 (să)
  • descorde
  • descorda
  • descordă
  • descordase
plural I (noi) — — — — —
a II-a (voi) — — — — —
a III-a (ei, ele)
  • descordă
 (să)
  • descorde
  • descordau
  • descordară
  • descordaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

discordaverb

  • 1. intranzitiv A fi în discordanță, a nu concorda, a nu se potrivi. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: distona antonime: armoniza concorda
  • 2. reflexiv (Despre instrumente muzicale cu coarde) A se dezacorda. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    sinonime: dezacorda antonime: acorda
    • format_quote S-au discordat ghitara!... Pas acum de-o acordează cu mînile înghețate. ALECSANDRI, T. I 78. DLRLC
    • format_quote figurat Anul 1848... Toată lumea se aruncă în arena politică. Lira lui Lamartine se discordă și telescopul lui Arago prinse ceață. NEGRUZZI, S. I 335. DLRLC
  • 3. tranzitiv A slăbi tensiunea. DLRLC DN
    sinonime: destinde relaxa
    • format_quote A discorda un arc. DLRLC
    • format_quote figurat O moliciune subită îi discordează toți nervii. VLAHUȚĂ, O. A. III 93. DLRLC
    • format_quote figurat Un sentiment de dureroasă izolare îi întuneca mintea, îi discorda voința. VLAHUȚĂ, O. A. III 142. DLRLC
    • format_quote reflexiv Dinu se lăsă iar pe pîntece, întinzîndu-se, ca un șarpe care se discordează. SADOVEANU, O. III 163. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.