discreditare sf [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) des~ / Pl: ~tări / E: discredita] Pierdere a creditului, a considerației, a bunei reputații Si: compromitere.

DISCREDITARE s. f. Faptul de a (se) discredita, de a face să-și piardă (sau de a-și pierde) creditul, considerația, reputația; pierdere a influenței, a considerației. V. defăimare, compromitere.

DISCREDITARE s.f. Acțiunea de a (se) discredita și rezultatul ei; pierdere a reputației, a creditului. [< discredita].

!discreditare s. f., g.-d. art. discreditării; pl. discreditări

discreditare s. f., g.-d. art. discreditării

discreditare s. f., g.-d. art. discreditării

DISCREDITARE s. 1. v. calomniere. 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)

DISCREDITARE s. 1. bîrfă, bîrfeală, bîrfire, bîrfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, ponegreală, ponegrire, șoaptă, (pop.) hulă, hulire, năpăstuire, pîră, (înv. și reg.) ponosluire, (Ban.) tonocie, (înv.) balamuție, catigorie, clevetă, mozavirie, (fam. fig.) încondeiere, înnegrire. (Nu te pleca la ~ lor; o ~ ordinară.) 2. compromitere, (rar) discredit. (~ unei cauze nobile.)

DISCREDITARE. Subst. Discreditare, discredit (rar), compromitere, dezonoare, rușine, ocară, mascara (pop.), terfelire (fig.). Desconsiderare, desconsiderație, dispreț, disprețuire. Batjocură, bătaie de joc, batjocorire, luare în rîs (în derîdere), derîdere, deriziune (franțuzism), zeflemisire, zeflemea, ironizare. Ponegrire, ponegreală, calomniere, clevetire, cleveteală (pop. și fam.), clevetă (înv.), bîrfire, bîrfeală, bîrfă (fam.), defăimare, ponosire (pop.), ponos (pop.). Umilire, înjosire, degradare, degradație (înv.). Defăimător, calomniator, ponegritor, clevetitor, clevetici, zeflemist. Adj. Compromițător, dezonorant, rușinos, infamant, infamator (rar), defăimat (înv.), de ocară, ocărîtor (înv.); batjocoritor, disprețuitor, zeflemist; ponegritor, calomniator, calomnios, bîrfitor, clevetitor. Umilitor, înjositor, degradant, degradator. Compromis, dezonorat, terfelit (fig.), desconsiderat, damnat (livr.); umilit, înjosit. Vb. A se discredita, a se compromite, a se dezonora, a-și pierde onoarea, a se face de rușine, a se face de rîs, a se face (a ajunge) de ocară, a se face de minune (de basm, de pomină), a-și da în petic, a se da în stambă, a rămîne de rușine, a rămîne platcă, a ieși cu obrazul pătat, a păți o (vreo) rușine, a rămîne cu rușinea în obraz. A discredita, a compromite, a dezonora, a terfeli (fig.), a face de rușine (de ocară), a face de mascara, a-i pune cuiva opinca în obraz, a-i da cuiva cu opinca în obraz, a-i feșteli cuiva iacaua (a-i feșteli cuiva mantaua). A-și bate joc de cineva, a batjocori, a lua în rîs (în derîdere), a lua peste picior, a zeflemisi, a ironiza; A ponegri, a calomnia, a cleveti (pop. și fam.), a bîrfi, a ponosi (înv. și reg.). A umili, a înjosi. Adv. În batjocură, în bătaie de joc. Cu obrazul pătat. V. batjocură, blestem, defăimare, dispreț, minciună, ofensă, umilință.